Medicul de familie va putea avea un punct de lucru în altă localitate

Satele din zona Curtea de Argeş unde nu sunt medici de familie ar putea beneficia de prezenţa unuia după ce o reglementare legală recentă va intra în vigoare. Potrivit acesteia, un medic de familie va putea fi titularul unui punct secundar de lucru în altă localitate, dar cu respectarea anumitor condiții privind asigurarea unui număr minim de ore de lucru și ținând cont de distanță față de localitatea în care are cabinetul, conform profit.ro. În prezent, legislația prevede că un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet, dar că astfel de cabinete pot avea puncte de lucru. Autorii proiectului arată că o decizie a Colegiului Medicilor, datând din 2013, acordă posibilitatea medicului de familie titular al unui cabinet să deschidă puncte de lucru în altă localitate fără angajarea altui medic și să presteze servicii peste norma de bază, în limita a cel puțin 10 ore pe săptămână, dar în legislație nu se regăsesc astfel de prevederi.

Proiectul de lege adoptat de Senat stabilește însă că, pe lângă cabinet, medicul de familie poate fi titularul unui singur punct de lucru. Acest punct de lucru poate fi deschis în altă localitate, dar aceasta trebuie să fie situată la mai puțin de 15 kilometri de cabinetul medicului de familie. De asemenea, la acest punct de lucru medicul de familie va trebui să asigure un program de minim 10 ore pe săptămână.

O altă prevedere inclusă în lege stabilește că în cazul în care există mai multe solicitări de deschidere a unui punct de lucru în aceeași localitate, prioritatea este acordată medicului cu mai puțini pacienți.

În zona Curtea de Argeş medicii de familie sunt puţini, unii dintre ei în prag de pensionare. Reglementarea care le permite să fie titularii unui punct secundar de lucru în altă localitate reprezintă o şansă în plus la sănătate şi uneori la viaţă pentru mulţi dintre locuitorii comunelor limitrofe municipiului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email