În judeţul Argeş au obţinut calificarea de mediatori sanitari 52 de persoane, dintre care 41 de etnie romă. Astfel, 22 de persoane, dintre care 11 de etnie romă, au absolvit cursurile organizate la Câmpulung Muscel, iar 30 de persoane, toate de etnie romă, cursurile organizate la Piteşti. ”Vom face demersuri, împreuna cu primarii din localităţile cu populaţie de etnie romă, pentru ca absolvenţii cursurilor de mediatori sanitari să fie angajaţi în perioada imediat următoare”, a anunţat prefectul Cristian Soare. Localităţile vizate sunt comunele Tigveni, Călineşti, Schitu Goleşti, Vlădeşti, Aninoasa şi Berevoieşti, precum şi municipiul Piteşti. Cursurile de formare în meseria de mediator sanitar au fost organizate de Instituţia Prefectului Argeş, în colaborare cu Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate, Agenţia Judeţeană pentru Ocupare şi Formare Profesională şi Partida Romilor, în cadrul programului ”Oportunitatea de creştere a ratei de ocupare în rândul femeilor rome”. Acest program este susţinut de Guvernul României şi este finanţat din Fondul Social European, iar certificările sunt recunoscute de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii.