Meci dificil pentru CS FC Dinamic Curtea de Argeş

Asociaţia Judeţeană de Fotbal Argeş a programat, sâmbătă, meciurile din cadrul ultimei etape a campionatului de fotbal al ligii a patra. Astfel, CS FC Dinamic Curtea de Argeş va întâlni în deplasare, începând cu ora 11:45, echipa CS „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel. Confruntarea se anunţă una foarte dificilă pentru fotbaliştii din municipiul nostru, având în vedere că vor juca împotriva liderului clasamentului. Mai mult decât atât, gazdele au nevoie de o victorie în acest meci, pentru a se califica la meciul de baraj, pentru promovarea în cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Înaintea acestei partide, CS FC Dinamic Curtea de Argeş ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 69 de puncte, şi au nevoie de un rezultat pozitiv pentru a încheia campionatul pe acest loc.
De asemenea, înaintea meciului de seniori, de la ora 10:00, se va disputa partida dintre echipele de juniori ale celor două cluburi. Aici, copiii de la CS FC Dinamic Curtea de Argeş sunt pe locul patru în clasament cu 71 de puncte, în timp ce juniorii de la CS „Dinicu Câmpulung Muscel” se află un loc mai sus, cu doar două puncte în plus. Astfel, în cazul unei victorii, juniorii din municipiul nostru pot încheia campionatul pe podium.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email