Patru percheziții au fost efectuate de polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Argeș
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au efectuat, luni, 9 iunie, patru percheziții domiciliare în județ, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, în perioada 2022-2023, un funcționar din cadrul unei instituții publice din județul Argeș, împreună cu alți angajați ai aceleiași instituții, ar fi atribuit un contract pentru reabilitarea sediului instituției fără respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.
De asemenea, o parte dintre materialele utilizate în cadrul contractului ar fi fost folosite la alte lucrări de construcții, realizate în interes personal.
Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 131.000 de lei.
În cauză au fost emise mandate de aducere pentru două persoane, acestea urmând să fie conduse la sediul poliției pentru audieri.
La activități participă și polițiști ai Serviciului Criminalistic Argeș, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care faptele au fost comise.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

