Mascaţii au coborât din elicoptere în pădurile de la munte

În urma unei ample acţiuni silvice în sistem integrat, derulată pe parcursul a două zile în judeţul Argeş, au fost constatate şase infracţiuni, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 180.000 de lei şi au fost ridicate în vederea confiscării aproximativ 400 de metri cubi de material lemnos. Controalele s-au desfăşurat în baza Planului Comun de Acţiune aprobat de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Regia Naţională a Pădurilor Romsilva.  s-a acţionat pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos. Acţiunea a fost coordonată de poliţiştii de la Direcţia de Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La controale au mai participat poliţişti şi un echipaj S.P.I.R. din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, I.T.R.S.V. Vâlcea şi Braşov, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu, precum şi un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, care a survolat zona de acţiune, furnizând echipelor de la sol date operative privind locurile de depozitare şi prelucrare a materialelor lemnoase.
Şoc şi groază printre muncitorii silvici
Acţiunea desfăşurată în pădurile din munţi au adus groaza printre muncitorii care munceau la exploatare, dar mai ales printre patronii firmelor controlate. „Am auzit nişte elicoptere, dar nu le-am luat în seamă. Am tăiat mai departe până câne ne-am trezit cu mascaţii în faţa noastră. Unii dintre colegi s-au speriat şi au luat-o la fugă, alţii au rămas pe loc”, ne-a povestit un muncitor forestier care lucrează la una dintre societăţile verificate. Se pare că unii dintre patroni s-au internat imediat în spital, încercând să evite întâlnirea cu poliţiştii şi cu specialiştii silvici. Controalele au fost făcute în exploatările forestiere aflate mai sus de barajul Vidraru, acolo unde cel puţin trei firme din Coşeşti, Domneşti şi Pietroşani au tăiat, pe alocuri „pe ras”, tot ce însemna copac bun de vândut. De altfel, din imaginile filmate din elicopter se văd porţiunile aflate în zone greu accesibile în care nu mai sunt decât cioate.
Dosare penale, amenzi şi confiscări de material lemnos
n În urma controlului efectuat în fondul forestier gestionat de unul din ocoalele silvice din judeţul Argeş, s-au constatat tăieri ilegale de arbori în număr de aproximativ 350 de cioate, fapt pentru care reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor au dispus retragerea autorizaţiilor de exploatare, urmând ca reprezentanţii I.T.R.S.V. să efectueze controlul de fond în vederea stabilirii prejudiciului cauzat şi anularea cioatelor ce provin de la arborii tăiaţi ilegal. Poliţiştii le-au întocmit dosar de cercetare penală şefului de ocol, fostului şef de ocol, a tehnicianului silvic din cadrul ocolului silvic, pădurarului responsabil de canton şi administratorului, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
n Un bărbat de 46 ani a fost depistat în timp ce transporta cu autocamionul, pe raza comunei Nucşoara, 20 de metri cubi de material lemnos fără aviz de însoţire. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat şi predat organelor silvice.
n În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Coşeşti, la instalaţia de debitare lemn rotund, au fost găsiţi în plus 38,6 metri cubi de lemn de lucru esenţă fag şi un minus de 99,6 metri cubi de lemn de lucru esenţă răşinoase. S-a dispus ridicarea documentelor societăţii în vederea continuării verificărilor, confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea administratorului societăţii.
n Au fost efectuate verificări la o altă societate comercială din Coşeşti, iar în urma calculării şi comparării stocurilor scriptice şi faptice, au fost identificaţi în plus 39,5 metri cubi de lemn de lucru esenţă răşinoase. În cauză, s-a dispus confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea administratorului societăţii. De asemenea, a fost sancţionată şi o economistă din cadrul societăţii, cu 5.000 de lei.
n În urma calculării şi comparării stocurilor scriptice şi faptice ale unei firme din Coşeşti, au fost identificaţi în plus 10,22 metri cubi de cherestea esenţă răşinoase. S-a dispus confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea administratorului societăţii.
n Au fost efectuate verificări la o societate comercială din Pietroşani, iar în urma calculării şi comparării stocurilor scriptice şi faptice au fost identificaţi în plus 23 de metri cubi de lemn de lucru esenţă răşinoase. Şi în acest caz s-a dispus confiscarea materialului lemnos şi sancţionarea administratorului societăţii.
n I-a fost întocmit dosar de cercetare penală administratorului unei firme din Berevoieşti, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, după ce s-a stabilit că a înregistrat în evidenţele contabile cantităţi mai mici de material lemnos comercializat, comparativ cu cantităţile înscrise pe avizele de însoţire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email