Marele domnitor Mircea cel Bătrân, atlet al creștinătății în Valahia timpului său

Pe meleagurile româneşti ale Valahiei divinitatea şi-a făcut cunoscută prezenţa, în spațiul argeşean, prin ridicarea locașurilor sfinte ortodoxe, încă de pe timpul voievodului Seneslau (secolul XIII), continuând-se pe timpul lui Basarab I (1310-1352) şi a urmașilor – urmașilor săi.

Viața creştin-ortodoxă în Ţara Românească (ca şi în celelalte două Principate româneşti) a fost cea care a creat o permanenţă valahă, rurală şi citadina, în regiunea sud-estică a Europei centrale a acelor vremuri.

Încă din 1352 în Curtea de la Argeş era prezentă renumita Biserica Domnească (cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, ce dăinuie şi astazi, ridicată şi pictată între 1352-1369), unde în 1359 a fost înființată, pe timpul voievodului Nicolae Alexandru (1352-1364), prima Mitropolie a Țării Româneşti-păstorită de Sfantul Ierarh Iachint de VICINA (cel care l-a determinat  pe Sfântul Ierarh Nicodim de la Tismana să vină în Ţara Românească, în 1364, de la Sfântul Munte Athos).

Evoluţia istorică a făcut ca, dupa o perioadă cu sinuozități conflictuale în spațiul balcanic, la cârma Țării Româneşti să vină (între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418) celebrul domnitor creştin -ortodox al românilor, Mircea cel Bătrân. La înscăunare, acesta a moștenit mitropolia principală a statului valah la Argeş, precum şi a doua mitropolie a țării la Severin – înființata în 1370 de către voievodul Vladislav Vlaicu (Vlaicu Vodă, 1364-1377).

Încă de la urcarea pe tron, marele voievod muntean Mircea, fiind conștient de vitejia, abilitățile, strategia și calitățile sale de luptător dârz și perseverent pentru dăinuirea neamului românesc, s-a întărit spiritual prin duhovnicul sau-arhimandritul și starețul Nicodim de la Tismana (n.1320-d.1406). Acest înalt prelat a devenit celebru prin nenumăratele sale minuni, dintre care se remarcă vindecarea de epilepsie a fiicei regelui Sigismund de Luxemburg (al Ungariei), iar apoi convertirea la ortodoxism a acestuia.

Conștiința domnitorului Mircea, pentru continuitatea credinței  ortodoxe pe meleagurile străbune, l-a determinat (în urma unei viziuni și la îndemnul duhovnicului sau) să devină ctitorul mănăstirii Cozia, ce a fost ridicată în apropierea alteia din vechime. Și astăzi se poate remarca în interiorul așezământului monahal (unde își doarme somnul de veci marele voievod muntean) frumusețea bisericii mari a mănăstirii (cu hramul Sfântă Treime-sfintită în ziua de 13 mai 1388), construită și pictată între anii 1386-1391.

Înaltele sale calităţi creștine și patriotice  (pentru apărarea gliei străbune, a poporului valah și a credinței lui ortodoxe) l-au determinat pe marele domnitor Mircea cel Bătrân al Ţării Românești să treacă împreună cu oastea sa la acțiuni energice de zădărnicire și/sau respingere a forțelor dezlănţuite ale Semilunii împotriva statelor ortodoxe din Balcani și a întregii crestinătăţi. În acele vremuri, Mircea a fost apreciat atât de prieteni, dar și de dușmani – ca fiind un „principe valah” al vremii sale, care ,, …a purtat un titlu măret, înfăţişându-se că un mare stăpanitor ortodox din răsăritul Europei, conștient și mândru de puterea sa” (P.P.Panaitescu).

Acțiunile complexe ale marelui voievod Mircea și cavaleriei sale împotriva vrăjmaşilor creștinătății (prin: ajutorul dat Ţaratului Serbiei în bătălia de la Kosovo Polje din 1389; intervențiile repetate pentru eliberarea Vidinului în perioada 1390-1391; cucerirea Dobrogei de la turci în 1388 și recucerirea ei în 1404; atacul expediționar de la Karinovasi din 1393 pentru neutralizarea corpului strategic de akingii al Semilunii, s.a.) au culminat cu bătălia de la Rovine (10 octombrie 1394 sau 17 mai 1395).

Analizele și vestigiile istorice au evidențiat că înainte de marea și apriga confruntare dintre forțele păgâne ale Semilunii și oastea Munteniei ortodoxe, viteazul domnitor Mircea  și oștenii săi au primit binecuvântarea obținerii răsunătoarei victorii valahe de la duhovnicul sau Nicodim (după cum urma să se întâmple mai târziu, înainte de bătălia de la Vaslui din 10 Ianuarie 1475, când celebrul domnitor Ștefan cel Mare avea să primească binecuvântarea duhovnicului sau Daniil Sihastrul și, apoi, să obţină o victorie inimaginabilă pentru puterile timpului împotriva forțelor copleșitoare otomane).

Evocând iureșul bătăliei de la Rovine (,,Mircea însuși mână-n luptă vijelia -ngrozitoare…”), marele Eminescu relevă tocmai implicarea vitejească a abilului  domnitor muntean în fruntea forțelor valahe, pentru apărarea ţării și a credinței ortodoxe, împotriva agresiunii otomane. Așadar, în vremuri tulburi, pentru țara, marele domnitor al românilor, (prin credință, luptă și ajutor divin) s-a ridicat în permanență biruitor deasupra dușmanilor tării sale.

Până la urcarea pe tronul Ţării Românești a marelui domnitor Mircea, starețul Nicodim a ridicat (cu sprijinul domnitorilor Vlaicu Vodă și Radu I) mănăstirile Vodita (1369) și Tismana (1377-1378, întemeind aici o importantă școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești; fiind cunoscute daniile importante făcute de Mircea mănăstirii în timpul domniei sale).

Totodată, celebrul ierarh (cunoscut peste veacuri ca Sfântul Nicodim de la Tismana, a fost canonizat în 1955 de către BOR și este prăznuit în fiecare an în ziua de 26 Decembrie) a ridicat în anul 1400 (cu sprijinul domnitorului valah Mircea  cel Bătran), Mănăstirea Prislop (unde a slujit în perioadă 1399-1404, se pare că exilat – după un diferend cu domnitorul muntean), unde a scris Evangheliarul slavon (care se păstrează și astăzi), în perioadă 1404-1405.

Pe timpul lui Mircea au fost construite cu implicarea domnitorului mănăstirile: Cotmeana (1389); Snagov (1408-cea veche); Glavacioc (începutul sec. XV); Brădetu (1397, unde domnitorul apare în pictura interioară alături de soția sa Mara);  Scorei (un hrisov din 1391, emis la curtea domnitorului Mircea cel Bătran, relevă o danie ce ar demonstra și existența locașului monahal ortodox); Răsinari (prin tradiție s-a păstrat implicația domnitorului muntean la sfârșitul sec. XIV pentru construcția acestei mănăstiri).

Mănăstirea Cărțișoară a fost atestată din 1400, cu prilejul unei danii a voievodului valah Mircea cel Bătrân.

Tot către 1400, arhimandritul Nicodim a întemeiat (sprijinit de domnitorul muntean) mănăstirea Visina, pe valea Jiului, în locul unei sihăstrii mai vechi.

Implicarea marelui voievod Mircea pentru apărarea crestinătăţii este evidentă prin participarea în fruntea unui corp de oaste la bătălia (cruciada) de la Nicopole din 25 septembrie 1386 împotriva forțelor Semilunii, care din nefericire nu a avut succes (datorită unor greșeli tactice grave ale orgolioșilor cavaleri occidentali: burgunzi; bavarezi; englezi s.a.; oastea munteana a fost determinată să nu mai ia parte parte la bătălie, întorcându-se intactă la destinație).

În acele condiții, pericolul expansiunii otomane a determinat ca, în baza unui acord din decembrie 1396 dintre Țara Românească și Ungaria,  să fie instituită o stare de relaxare confesională, ceea ce a făcut că mitropolitul de la Argeș să primească titlul de „exarh al plaiurilor”, care i-a permis să devină și păstor al românilor ortodocși din ținuturile stăpânite de către Muntenia peste munți. Aceasta l-a determinat pe abilul domnitor Mircea să se implice activ în crearea, dezvoltarea și menținerea relațiilor creștin-ortodoxe între românii de la sud și de la nord de Carpați.

Totodată, pentru cinstirea creștinilor ce au luptat împotriva turcilor (sârbi și  valahi), voievodul Mircea a ridicat pentru recunoştinţă și închinare (către sfârșitul secolului XIV) în apropiere de Coroglasi, în Timoc (în Serbia de astăzi) o frumoasă biserică ortodoxă în stil bizantin.

Ca urmare a presiunilor militare  otomane asupra Ţaratului de Târnovo, acesta a fost cucerit în 1392, intervenind astfel cerința mutării moaștelor Sfintei Mucenițe Filofteia. Acestea au fost aduse (cu mare cinste și evlavie) în Țara Românească pe timpul marelui domnitor valah Mircea, în perioada 1392-1396, și așezate cu evlavie în Biserica domnească de la Argeș. După zidirea Mănăstirii Curtea de Argeș (pe timpul  domnitorului Neagoe Basarab), moaștele Sfintei au fost mutate aici. Ulterior (în 1896) au fost mutate în paraclisul Mănăstirii, apoi, iar de câțiva ani se află în baldachinul din interiorul  noi catedrale (necropolă).

Marele domnitor valah Mircea a  făcut importante danii mănăstirii Cutlumus din  Sfântul Munte Athos (refăcută și înnoită de înaintașii săi: Nicolae Alexandru și Vladislav Vlaicu).

Disponibilitatea deschisă spre colaborare a voievodului valah Mircea a determinat ca mitropolia Tării Românești să aibă relații continue de întrajutorare și colaborare cu celelalte organisme similare ale statelor ortodoxe din Balcani (respectiv, din: Tărâțele de Vidin și de Tarnovo; Ţaratul Serbiei; Grecia s. a.), precum și cu Patriarhia din Constantinopol.

Totodată, biserica ortodoxă păstorită de ierarhii de seamă ai Valahiei a colaborat cu biserică catolică existența în interiorul statului muntean, cât și cu bisericile catolice ale Ungariei, Poloniei s.a.

Așadar, preocupările de netăgăduit ale marelui domnitor Mircea cel Bătran de a susține,  dezvolta şi proteja creștinismul ortodox  atât în Valahia, cât şi în Moldova şi Ardeal evidențiază efortul conștient  complex al voievodului muntean, pentru dăinuirea bisericii ortodoxe a neamului  peste veacuri –  până în zilele noastre şi mai departe – cât va exista  poporul  român şi Rpmânia. Anul acesta, pe 31.01.2021, se împlinesc 603 de la încheierea domniei,  urmare  trecerii la cele veșnice a voievodului.

În final, consider  că activitatea creștin – ortodoxă complexă a marelui domnitor Mircea cel Bătrân   în recomandă acum,  peste veacuri, BOR de a analiza, evalua şi dispune derularea procedurii de canonizare a voievodului- ca o certificare şi recunoaștere a dăinuirii susţinute a neamului românesc prin sfinţii săi.

Prof.univ.dr. Gheorghe  MINCULETE

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email