Mare supărare, mare! Curtea Primăriei nu va mai amenajată cu şase miliarde

Scandalul legat de folosirea celor 13, apoi şase miliarde pentru sistematizarea pe verticală a Primăriei pare să se fi stins odată cu rectificarea bugetului la şedinţa de marţi a Consiliului Local. După cum aţi aflat din ziarul nostru, primarul a propus iniţial amenajarea curţii Primăriei cu 13 miliarde de lei, în aceşti bani intrând modernizarea fântânii arteziene din faţa instituţiei, realizarea de parcări, alei, spaţii de odihnă şi altele asemenea. Proiectul sistematizării, care a costat 100 de milioane şi a fost făcut de un fin de-al primarului, arată foarte frumos, numai că este poate mai potrivit pentru o Primărie ca cea a Capitalei, sau oricum una mult mai bogată decât cea din Curtea de Argeş. La şedinţa de Consiliu Local la care a fost avansată suma de 13 miliarde a ieşit un scandal imens, şi s-a decis ca „doar” şase miliarde să fie folosite pentru înfrumuseţarea curţii Primăriei, restul banilor urmând să intre în fondul de rulment. De fapt, unii consilieri au votat pentru ca toată suma să fie trecută în fondul de rulment, dar la numărătoarea voturilor s-a stricat totul, şi în procesul verbal a fost trecut altceva, pentru că toată lumea striga la toată lumea şi nu s-au auzit propunerile făcute.
În sfârşit, s-a cerit procesul verbal al şedinţei respective şi amendarea lui cu precizările consilierilor, dar nu s-a întâmplat nici asta. Lucrurile au fost tranşate însă marţi când, profitând poate şi de lipsa primarului, consilierii au votat ca cele şase miliarde să fie trecute în fondul de rulment. Astfel, acum în acel fond din care se pot face diferite lucrări în oraş, sunt 800.000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email