Mare întrunire a masonilor la Curtea de Argeş

„Fraţii din Marea Lojă Naţională a României se întrunesc vineri şi sâmbătă, 08-09 aprilie a.c., în Ţinută de Mare Consiliu, la Curtea de Argeş, gazde fiind fraţii din Respectabilele Loji din Piteşti, Mioveni, Câmpulung şi Curtea de Argeş” , se arată într-un comunicat remis redacţiei noastre din partea lui Tudorel Niţulescu, Mare Maestru, Marea Loja Nationala a României. „Două dintre evenimentele masonice, care însoţesc evenimentul, sunt relansarea prestigioasei cărţi Istoria Francmasoneriei de Albert Mackey şi reaprinderea luminilor R.L. Meşterul Manole de la Curtea de Argeş. Sperăm că toate aceste evenimente să constituie un ansamblu  de manifestări fraterne, sub egida: Libertate-Egalitate-Fraternitate, dovedind încă o data că Masoneria Română se maturizează, capătă consistenţă şi poate deveni un partener credibil şi folositor, pentru societatea românească şi internaţională”, precizează materialul citat.
2010 a fost anul în care la Curtea de Argeş s-a înfiinţat Loja Meşterul Manole. Pe site-ul oficial al organizaţiei este şi un comunicat pe această temă. „Fraţii din Curtea de Argeş au primit primii pe anul acesta la învestitură de Lojă Masonică justă şi perfectă sub auspiciile Marii Loji Naţionale a României. Pe 21.01.6009, Marele Maestru al Marii, Loji Naţionale a României, Viorel Danacu, a creat, consacrat şi investit R:. L:. Meşterul Manole din Curtea de Argeş”.
Actul constitutic al Lojei „Meşterului Manole”
Iată câteva fragmente din  Hrisovul Masonic care a fost citit la Curtea de Argeş şi care reprezintă, în fapt, actul constitutiv al Lojei „Meşterul Manole“. „Venerabile Maestru, Frate Mihai-Adrian Oprescu, şi voi fraţii mei cei care astăzi primiţi învestitură de Loja masonică, justă şi perfectă sub auspiciile Marii Loje Naţionale a României, eu Marele Maestru al Marii Loje Naţionale a României, Viorel DANACU, vă creez, consacru  şi învestesc în virtutea puteri¬lor încredinţate mie, de Primul Mare Maestru ales, după 1989, Ilustrul Frate, Nicu FILIP, păstrătorul luminii sacre, a tuturor documentelor şi sigiilor, încredinţate la Conventul Extraordinar din 13-14 aprilie 6002.
Curtea de Argeş este pentru mine, un germene Masonic, păstrat adânc în naşterea poporului român si tradiţia sa. Monastirea lui Manoli scrisă în literatura universală arată gândirea şi facerea ei într-o pricepere între ale artei regale  şi spirituale, prin universalitatea astrală  a Marelui Arhitect al Universului. Aici găsim izvorul, ţâţâna adevărului care naşte din lumină, nesecat de sute de ani din care initiaţii tuturor timpurilor au văzut-o şi primit-o ca pe o rază  din Ochiul divin, atotvăzător  şi atotputernic. Conştiinţa, credinţa, caritatea, sacrificiul suprem, iubirea nesfârşită, pământul, apa, focul şi aerul sunt toate, la un loc lampadonarul Curţii De Argeş, al lumii. Fie ca de aici să tragem învăţătura cum nu s-a mai pomenit în primul rând noi şi prin noi toţi cei ce vor veni, vor vedea , vor afla şi vor auzi că aici e loc sacru şi Intru Gloria LUI s-a făcut.
Meşterul Manoli este nu numai meşter, ci frate pentru noi, astăzi este lumina generatoare care ne arată calea spre geometru, creşterea spirituală pe verticală, şi nu materială, astfel încât Ordinul Masonic să fie stâlp, coloană de susţinere, împreună cu Biserica, sfânta biserică şi armata noastră, cele trei coloane de sus¬ţinere ale societăţii, ale naţiunii române. Iubire, Sacrificiu, Credinţă, Muncă fac un numitor comun, făcând o singură bătaie de inimă  şi o singură frăţie întru  pomenirea lor, a celor care au făcut ceva, au lăsat nouă multă lumină, ca un mare binefăcător al ome¬nirii, în epoca lui şi pe vecie, este o zală legată de alte zale, reprezentate de mulţi binefăcători ai ome¬nirii, asemenea lui Hiram, Pitagora, Socrate, Moise, Iisus, Confucius, Manole, alcătuind Ma¬rele Lanţ Universal al Fraţiei.
Aici la Mănăstire, la Curtea de Argeş, să vedem, să ştim să mărturi¬sim întru Gloria Marelui Arhitect al Universului.(…)
Este cu atât mai interesant, cu cât ultima sclipire a legendei amintite se găseşte aici, la Curtea de Argeş, unde Manole, Meşterul Manole, îşi zi¬deş¬te odată cu dragostea lui, pruncul, în zidurile Îndumnezeitei Mănăstiri. Ce desparte prima variantă a legendei de cea care îi închide în  momentul  de faţă ciclul este că Manole, când îşi dă moartea aruncându-se de pe schele, se transformă într-un fir de apă, este vorba de izvorul pe care îl găsim în preajma Mănăstirii, firul de apă nefiind altceva decât personificarea principiului etern al vieţii. (…)
Să nu se uite Regele Carol I că se trage dintr-o familie cu ve¬che tradiţie masonică, de unde şi simpatia lui, de unde şi ocrotirea de către el a masoneriei de pe plaiurile noastre. În partea stângă, cum intri, se găseşte mormântul Reginei Maria. Să nu uităm convoiul funerar care trecea cu vagoanele înveşmântate în mov, ducând rămăşiţele pământeşti ale marii Regine, către Capitală,  unde se va face un serviciu divin extraordinar, şi apoi către locul de veci unde senina doamnă îşi gă¬seşte primul pas către eternitate.  Este importantă pentru noi Regina Maria, pentru că datorită eforturilor masonilor români şi ale Reginei Maria, noi ne-am putut căpăta legiti¬mitatea asupra teritoriilor dintotdeauna ale noastre şi atât de mult încărcate, în special legitimitatea asupra Transilvaniei care nu este altceva decât inima României, să nu se uite că Sarmisegetusa se găseşte în Transilvania. (…)
E importantă Regina Maria, pentru că datorită stăruinţelor ei, tigrul Clemenceau Mansou care se opunea recunoaşterii drepturilor noastre a primit-o pentru câteva minute. Ea a stat două ore, nu în audienţă, ci într-o discuţie. Tigrul era de neînfrânt. Era şi pe drept cuvânt socotit părintele istoriei. A fost înmormântat în Franta, în picioare, toată viaţa lui fiind în această poziţie, nu numai adept al verticalitaţii, dar şi al dreptăţii care se făcea în Europa acelei vremi. Ei bine, Regina Maria va sta două ore şi generalul care păzea pragul,  Primul Ministru al Frantei, ne reaminteşte o frântură de convorbire: Cle¬men¬ceau întreabă: „Şi ce doriţi?” şi ea va răspunde: „Provinciile ro-mâ¬neşti!” „Îmi cereţi totul?”, regina Maria îi spune: „De aceea leoaica vorbeşte cu vărul ei tigrul!” Ce a urmat după aceea nu se ştie decât că susţinătorul drepturilor noastre va fi Regina. După cât ştiu, alături de cele câteva mari femei ale veacului, a făcut parte dintr-o formaţie masonică feminină, şi mai ştiu că în ultima parte a vieţii ei şi-a schimbat credinţa devenind BAHA.
Mă întorc la Curtea de Argeş, mă întorc în biserica domnească din Curtea de Argeş, unde în gin¬giile negre ale pământului se găsesc rămăşiţele celui care va pune ctitoria voievodală în Ţara Ro¬mâ¬nească, Curtea de Argeş, fiind întâia capitală a Munteniei.(…)
Ceea ce însă este caracteristic Mănăstirii Curtea de Argeş sunt turnurile. Să nu uităm un lucru, în vremea aceea nu exista armătura de fier, nu exista betonul şi aceste turle extraordinare au minunat întreaga masa, a privitorilor care au asistat la torsionarea lor. Şi în datele vremii găsim citată, la loc de cinste, prezenţa acestor turle. Mai avem de remarcat un lucru, masivitatea clădirii care, cu toate că este făcută din piatră, care cu toate că aduce ca un cub, care cu toate acestea în loc să apese spre pământ, îţi dă senzaţia de înălţare. Este de reţinut o caracteristică, în timp ce Biserica rusească poleită cu aur şi pe dinăuntru şi pe dinafară nu este originală, pentru că nu este altceva decât o adaptare rusească a pagodei chinezeşti, arhitectura bisericilor din ţările române este absolut originală. Să nu se uite că există două mari mo¬numente de frescă în momentul de faţă, este vorba de Capela Sixtină, care cu bani daţi de către japonezi a fost spălată mai acum câţiva ani şi a doua este peretele de fronton de la Voroneţ, care e socotit Capela Sixtină a Orientului. Adevărurile, ca şi oamenii, se nasc trăiesc şi mor. Numai acele adevăruri, spunea cândva în anii senectuţii, Victor HUGO, trăiesc acelea care sunt nimbate de legen¬dă.
Legenda Mănăstirii Curţii de Argeş a dat posibilitatea multor străini şi mai multor scriitori de geniu să se apropie de acest personaj fantastic Manole, nume ini¬ţiatic. În opinia mea, dramaturgul Dan TARCHILA s-a apropiat cel mai mult, poate chiar mai mult decât Blaga, de structurile intime ale lui Manole, în sensul că în momentul în care cu preţul acelei jertfe fantastice, femeia iubită, pruncul din pântecele femeii, care în realitate era mâna pe care el o întindea către ziua de mâine, toate aceste lucruri l-au făcut ca într-un moment, în care Manole trebuia să fie ucis ca să nu mai facă o biserică la fel, fiecare dintre cei zece au spus: „Eu sunt Manole“, adică constructorul, edificatorul acela care face acea legătura organică între masoneria operatică şi masoneria pe care noi astăzi o practicăm, în realitate, se leagă într-un tot organic. Să nu se uite că la noi, masoneria operativă este una dintre cele mai vechi de pe continent. (…)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email