Pentru elevii din toată ţara, ieri a fost prima zi de şcoală. Încă de la primele ore ale dimineţii, în municipiul Curtea de Argeş a început agitaţia. „Bobocii” însoţiţi de părinţi cumpărau buchete de flori şi se îndreptau emoţionaţi spre şcoli, în timp ce elevii mai mari aşteptau cu nerăbdare reîntâlnirea cu prietenii şi colegii. Prima zi de şcoală au simţit-o până şi şoferii microbuzelor maxi – taxi. „Merge bine azi. E ora 10:00 şi am 80 de lei, care până săptămâna trecută îi făceam până la ora 16:00. Bine că a început şcoala!”, spune unul dintre şoferii microbuzelor. În curtea Şcolii Generale „Armand Călinecu” câţiva elevi care începeau clasa I aşteptau cu emoţii întâlnirea cu doamna învăţătoare. Părinţii le aranjau atenţi gulerul de la cămaşa, uniforma şi părul, pentru a face impresie bună în prima zi de şcoală. „Hai Alexandru că eşti gata. Să nu-ţi fie frică, mamă, că o să vezi ce frumos va fi la şcoală. O să-ţi faci noi prieteni şi o să-ţi placă. Haide, curaj! Mai dă-mi mie ghiozdanul dacă este prea greu, că îl mai ţin eu”, spunea Mihaela, încercând să-şi încurajeze fiul. Băieţelul o ascultă pe mămica lui şi aşteaptă cu nerăbdare să intre în clasă.
„Nu vreau tati, mie îmi place la grădiniţă”
La poarta unităţii de învăţământ o fetiţă plângea, pentru că nu dorea să meargă la şcoală. „Nu vreau tati, mie îmi plăcea la grădiniţă. Acolo ne jucam toată ziua”. Tatăl ei încerca să o liniştească. „Haide, Gabriela, că o să vezi că şi la şcoală o să fie bine. Ai văzut că este şi sora ta aici şi vei mai sta cu ea. Mai eşti şi cu Andrei în clasă, care a fost cu tine la grădiniţă. Nu eşti singură. Vino să o aşteptăm pe doamna învăţătoare”, spune Viorel, tatăl fetiţei. Întâlnirea cu elevii era aşteptată cu mari emoţii şi de cadrele didactice, care doreau să vadă copiii cărora le vor „călăuzi” paşii timp de patru ani. „Toţi sunt copii buni şi sunt singură că ne vom înţelege bine”, spune încurajator o învăţătoare. Părinţii încercau să mai afle de la învăţătoarele „bobocilor” de ce rechizite şcolare mai au nevoie. „Doamnă, eu cred că am cumpărat tot ce trebuie. Dacă mai este nevoie de ceva să îi scrieţi pe o foaie băiatului ca să ştiu”, spunea un părinte.
„E ultimul an împreună”
Elevii mai mari erau foarte bucuroşi că şi-au reîntâlnit colegii. Ştefan încerca să îşi convingă gaşca de prieteni să meargă la un meci de fotbal. „Hai, mă, ce dacă e prima zi. Ce nu putem să facem un fotbal mic? De mâine să tot învăţăm”, spune băiatul. Elevii clasei a VIII- a nu mai erau aşa de entuziasmaţi în prima zi de şcoală. „E ultimul an împreună. Păcat, pentru că a fost frumos, chiar ne-am distrat. Trebuie să ne pregătim de admiterea la liceu. Cine ştie când ne vom mai vedea?”, se întreabă Corina, elevă în clasa a VIII – a. Prima zi de şcoală a venit cu emoţii mari şi pentru „bobocii” de liceu, aşa cum le spun colegii mai mari elevilor care sunt în clasa a IX- a. Erau şi ei plin de nerăbdare să vadă noul diriginte, dar şi colegii. „Nu-mi fac probleme. Ştiu de la prietenii mai mari că liceul este super. Mai am mulţi colegi de generală în clasă şi cred că mă obişnuiesc repede. Azi am venit să văd şi eu unde am clasa”, spune Adelina, elevă în clasa a IX- a. După câteva minute de aşteptare, elevii Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” au fost conduşi în sălile de clasă de diriginţi.
„Hai, frate, la o bere. Mai vorbim şi noi”
Pentru că nu s-au mai văzut de mult şi aveau multe de povestit, elevii au luat cu asalt terasele din municipiu. „Hai, frate, la o bere. Mai vorbim şi noi. Hai să mergem toţi că nu ne-am văzut de mult”, strigă Andrei la colegii săi. La fiecare bar elevii erau aranjaţi „pe clase” şi discutau aprins despre vara care tocmai s-a sfârşit. „Bă, a fost super. La mare a fost cel mai mişto, că am fost şi noi în grup. Poate facem vreo excursie acum repede să ne mai petrecem şi noi. Oricum prima săptămână e vrăjeală”, spune Cozmin, elev la un liceu din Curtea de Argeş. Cam aşa a fost prima zi de şcoală în municipiul Curtea de Argeş. Urăm şi noi mult succes elevilor în noul an şcolar!