Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului anunță, într-un comunicat de presă, că a demarat proiectul <<Eradicare umiditate, restaurare și punere în valoare Mânăstirea Corbii de Piatră – Biserica rupestră „Sf. Apostoli”, str. Mânăstirii, nr. 110, sat Jgheaburi, comuna Corbi, jud. Argeș>>.
Proiectul este cofinanțat în cadrul programului „Timbrul Monumentelor Istorice (TMI)”, subprogramul „Restaurare II”, iar valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 6.073.000 lei, iar perioada de implementare a proiectului este cuprinsă între 18.12.2024 și 31.12.2027.
Obiectivul general al proiectului vizează realizarea lucrărilor de eradicare a umidității, restaurare și punere în valoare a Bisericii rupestre „Sf. Apostoli” și Stâncii schitului „Sf. Apostoli” – Jgheaburi din Corbi.
Parteneri în cadrul proiectului sunt Fundația Corbii de Piatră și Asociația Sport Media.
„Proiectul contribuie la protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural, stimulând turismul durabil și dezvoltarea economică la nivel local și regional”, se mai arată în comunicatul citat.
Sunt sigur ca veți face o treabă excelentă… Să folosiți termopan… O să arate belea.