Mama Regelui Spaniei, Regina Sofia, vine la Curtea de Argeş

Regina Sofia a Spaniei, mama actualului monarh de la Madrid, va fi ”mai mult ca sigur” prezentă la funeraliile Reginei Ana, potrivit celui mai citit cotidian spaniol, El Mundo, care evocă apropierea dintre cele două case regale într-un obituar consacrat Reginei Ana, notează digi24.ro.

Presa spaniolă a dedicat ferpare ample, în care este este portretizată Regina Ana. Toate articolele amintesc de relația nu doar de rudenie dintre Regele Mihai, văr primar cu Regina Sofia a Spaniei, dar și de prietenia care a legat cele două familii.

El Mundo scrie că la funeraliile de la 13 august vor veni reprezentanți ai tuturor caselor regale europene, iar prezența Reginei Sofia este prezentată ”ca sigură”. De asemenea, jurnaliştii spanioli mai scriu că Regina Sofia era ”cea mai iubită verișoară a monarhilor români”.

 

Tatăl Reginei Sofia, regele detronat al Greciei, Paul, era fratele Reginei Elena, mama Regelui Mihai. Nunta în rit ortodox a suveranului român cu Ana de Bourbon Parma a avut loc în Grecia și a fost găzduită de Casa Regală a Greciei, din care descindea Regina Mamă Elena. Pe parcursul exilului, Sofia, devenită regină a Spaniei prin căsătoria cu Juan Carlos, a păstrat relații foarte apropiate cu familia regală română, mai scrie digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email