Una dintre cele mai cunoscute întreprinderi comuniste din Curtea de Argeş era fabrica de porţelan. Până în urmă cu vreo patru ani veneau ambasadorii în urbea noastră, iar vizita lor oficială trecea obligatoriu pe la Arpo. Doamna directoare îi plimba prin secţii şi prin expoziţia de la ieşirea din fabrică, iar oaspeţii străini plecau acasă cu câte un suvenir. Sute de muncitori lucrau la bibelourile care împodobeau vitrinele românilor. Vremurile acelea s-au dus de mult, iar la fabrica de porţelan mai sunt câteva zeci de angajaţi, poate mai puţini, care încearcă să ţină o minimă evidenţă a lucrurilor rămase. Un scandal imens s-a produs atunci când Arpo a fost vândută, vă amintiţi, desigur. Sute de argeşeni au rămas şomeri, mulţi dintre ei aflaţi în pragul pensiei, şi nimeni nu i-a mai angajat vreodată. Din măreţia de altădată a fabricii pe a cărei poartă ieşeau zilnic zeci de tiruri încărcate cu obiecte de porţelan nu a mai rămas nimic. Drept este că afacerile unora dintre potenţii oameni de afaceri din zonă au început acolo, cu porţelan luat la poarta fabricii şi vândut cine ştie pe unde. Acum mai ştiţi ceva despre Arpo?! Probabil că nu. Nu mai ştie nimeni. Există un proces, sau două, pe rol, mai sunt foşti angajaţi care încă mai protestează pe ici pe acolo împotriva faptului că nu mai au nici drept la şomaj, sunt încă în picioare halele prin care au muncit, de-a lungul timpului, mii de argeşeni. Probabil, după ce procesele se vor fi terminat, nu va mai rămâne nimic, iar terenul viran va fi acoperit cu construcţii.
E posibil ca asta să fie soarta întreprinderilor comuniste ţinute artificial în picioare, dar se poate şi ca o astfel de societate să aibă un altfel de viitor, dacă e bine condusă. Mă gândesc la Electroargeş. Şi aici au fost probleme şi poate încă mai sunt. Dar peste o mie de oameni primesc salariu lunar şi îşi ţin familiile. Poate că leafa nu e cea mai mare din câte ar putea să fie, dar este. Poate că s-au mai făcut concedieri, dar au plecat mai întâi cei pensionabili. Poate că salariaţii nu sunt cei mai mulţumiţi oameni de pe planetă, dar au unde să meargă în fiecare dimineaţă la 7, pentru un salariu.
Probabil că de vină pentru toate astea e managementul. La Arpo nu s-au schimbat prea multe în ultimii ani, chiar dacă, spre exemplu, cuptoarele de ardere consumau foarte mult, iar ciobăniţele albastre şi beţivii maro nu se mai căutau nicăieri în lumea asta. Vremea lor trecuse, dar nimeni nu s-a gândit că o reorientare a producţiei ar fi scăpat firma de faliment, iar pe angajaţi, de spectrul sărăciei. Fie vorba între noi, bogaţi nu erau nici când lucrau acolo, la Arpo salariile fiind cele mai mici din oraş.
Arpo era un brand al Curţii de Argeş. Şi acum mai întreabă unii care trec prin oraş despre fabrica de porţelan şi nu le vine să creadă că a fost închisă. Cum nici cei care au muncit acolo zeci de ani nu vor să creadă asta, şi cum, de altfel, nu vor să creadă nici noii patroni că au cam luat ţeapă. Doar justiţia va demonstra, însă, dacă e aşa sau nu.
