În urmă cu trei luni Consiliul Local Curtea de Argeş a decis ca activitatea de deszăpezire să nu mai fie făcută de Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC). S-a spus atunci că străzile şi trotuarele vor fi curăţate de zăpadă de Societatea de Salubritate Publică, dar nu a făcut niciun demers legal în acest sens. Astfel, la acest moment, deszăpezirea oraşului e în aer, niciun serviciu public sau societate neasumându-şi responsabilitatea.
„Nu avem deszăpezirea. Nu avem licenţă pentru această activitate şi nici nu ne-a fost dată oficial”, a afirmat Cătălin Nastea la Adunarea Generală a Acţionarilor de zilele trecute, Adunare care este constituită din Consiliul Local. Aleşii au luat foc la auzul acestei veşti triste. „Mai sunt trei luni şi ninge şi noi nu avem pe nimeni care să cureţe zăpada?! Nu mai putem fi consilieri locali şi primar în condiţiile astea!”, a izbucnit Ion Şerban.
O problemă complicată
Problema e complicată. SPGC a fost încărcat cu multe activităţi în urmă cu trei luni, dar i-a fost luată deszăpezirea. Societatea de Salubritate a dat SPGC ecarisajul, dar nu vrea să preia deszăpezirea, pentru că nu are licenţă, oameni şi utilaje. Utilaje poate să-i dea SPGC (două sărăriţe şi câteva pluguri), dar oameni, nu. Ca să facă deszăpezirea, Salubritatea trebuie să aibă licenţă eliberată de autoritatea în domeniu. Ca să o ceară, are nevoie de o decizie a Consiliului Local. Cel mai devreme poate să o aibă la început de septembrie, apoi să ia licenţa la jumătatea lui septembrie, să anunţe licitaţii pentru sare şi alte materiale în octombrie, licitaţiile să aibă loc în noiembrie, iar aprovizionarea să se facă în decembrie, iar acesta este un scenariu optimist. Dacă ninge cumva în octombrie sau noiembrie, ce vom face?! Sigur, între timp mai sunt de făcut multe acte, iar asta, după cum se ştie, durează mult la Curtea de Argeş – trebuie transferate utilajele de la SPGC la Salubritate şi altele asemenea.
În iarna trecută puţini au fost cei care s-au declarat mulţumiţi de felul în care s-a făcut deszăpezirea. În virtutea celor de mai sus, s-ar putea ca în iarna trecută oraşul chiar să fi fost curăţat de zăpadă, în comparaţie cu ce ar putea fi iarna aceasta.