Ieri, m-a muşcat unul din miile de câini de-ai domnului primar, ne povesteşte un cititor. Întâmplarea e tristă, finalizată cu injecţii antitetanos, făcute la Piteşti, cu sperietură cumplită din cauza haitei de câini care s-a repezit asupra sa, cu înjurături crunte la adresa celor care nu mişcă nimic în sensul rezolvării problemei, etc. Deşi nefericită, păţania cititorului nostru e de-a dreptul banală, pentru că sute de concetăţeni au fost muşcaţi de câini în ultimii ani. Mi s-a părut interesantă exprimarea omului nostru. „M-a muşcat unul din câinii dlui. primar”. Oamenii percep maidanezii ca pe animalele autorităţilor, ca pe câinii edililor. Păi ai lor şi sunt, din moment ce nu-i revendică nimeni, trăiesc pe domeniul public şi toată lumea îi înjură. Cine se ocupă de domeniul public, cine îl gospodăreşte cum poate mai bine?! Administraţia publică locală. Pe cale de consecinţă, tot ce mişcă pe domeniul public aparţine municipalităţii.
Cred că problema câinilor maidanezi este cea mai mare preocupare pentru locuitorii municipiului. Cu toţii vrem canalizare, apă de calitate, lumină pe stradă, dar înţelegem că nu putem avea de toate, dintr-odată. Ei bine, cu maidanezii lucrurile stau cu totul altfel. Pentru că ne temem de ei, având motive bine întemeiate, vrem ca problema lor să fie rezolvată urgent, definitiv, fără ezitare. Presa locală a scris mii de articole, a publicat sute de fotografii cu haitele de câini care sălăşuiesc în cartiere şi se plimbă prin oraş, dar degeaba. Un cititor, altul decât cel despre care vă vorbeam mai sus, ne sugera să scriem pe frontispiciul ziarului zilele trecute de la primirea de către autorităţi a unei sesizări pe tema aceasta şi până la primirea unui răspuns sau până la rezolvarea problemei. Ar fi un spaţiu tipografic irosit, după părerea mea, pentru că, la cum merg lucrurile acum la Curtea de Argeş, nici răspuns nu vom primi, nici problema nu va fi rezolvată.
Am auzit că ar exista o iniţiativă privată, prin care cei care vor să dea un bănuţ pentru sterilizarea maidanezilor sunt bineveniţi, din bani urmând să fie achitată şi eutanasierea celor bolnavi. Nu ştiu dacă este tot la stadiul de teorie această idee, dar dacă ar fi pusă în practică cred că ar avea mulţi adepţi. Câţi dintre noi nu ar fi dispuşi să dea un leu, doi, ca să nu mai fie nevoit să o ia la fugă pe stradă, cu haita lătrătoare după el?!
Votanţii sunt băgaţi în seamă, sunt giugiuliţi, sunt ridicaţi în slăvi, pe alocuri mituiţi, odată la patru ani. Între timp, pot fi muşcaţi de câini, pot să îşi rupă maşinile în gropi, sau să eşueze în noroaie, liniştiţi. Însă, în momentul în care cetăţenii leagă problema lor direct cu primul om al oraşului înseamnă că ceva se întâmplă. Şi nu e neapărat de bine pentru echipa de la conducerea urbei.
