Luna trecută CARP a acordat peste 700 de împrumuturi

Penionarii argeşeni au solicitat luna trecută, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Curtea de Argeş (CARP), împrumuturi în valoare de peste 1.000.000 de lei. „În luna octombrie am acordat 707 împrumuturi în valoare totală de 1.100.000. Cele mai multe împrumuturi au fost în valoare de până la 1.500 de lei, respectiv 361, iar 220 de împrumuturi au fost pentru sume cuprinse între 1.500 şi 2.000 de lei. Acestea sunt specifice pensionarilor. Acum aceştia au împrumutat bani pentru a cumpăra lemne pentru iarnă sau pentru alte probleme specifice acestei perioade. Numărul împrumuturilor a crescut din vară, până în luna septembrie de la o lună la alta. În perioada noiembrie – februarie numărul pensionarilor care împrumută bani va scădea”, a spus Gheorghe Tinică, preşedintele CARP.  De asemenea, în luna octombrie au fost acordate şi ajutoare nerambursabile. „Acestea au fost acordate persoanelor care se confruntă cu probleme medicale. Încercăm să ajutăm atât cât putem fiecare membru în parte. Şi cei care suferă intervenţii chirurgicale pentru diferite probleme sau urmează un anumit tratament beneficiază de un ajutor din partea instituţiei noastre În plus, mai acordăm şi ajutoare de deces celor care sunt membri CARP. Oamenii au înţeles rolul Casei de Ajutor Reciproc şi au încredere în această instituţie, unde împrumută bani pentru a-şi rezolva problemele”, au spus reprezentanţii CARP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email