Lucrări la reţelele de canalizare

Societatea Aquaterm va realiza pe parcursul acestui an o serie de lucrări de investiţii la reţelele de canalizare din Curtea de Argeş, lucrări pentru care Consiliul Local al municipiului a alocat suma de 427.000 de lei.
Programul de investiţii cuprinde realizarea reţelelor de canalizare pe străzile San Nicoară, Fabricii, Florilor şi Crinului, dar şi extinderea reţelelor existente pe următoarele străzi: Armoniei, Crizantemelor şi Industriilor. Cea mai costisitoare lucrare, în valoare totală de 110.000 de lei, constă în realizarea reţelei de canalizare pe strada San Nicoară, pe o lungime de 420 de metri. Suma cea mai mică, respectiv 12.000 de lei, a fost alocată pentru reţeaua de canalizare pluvială de pe strada Fabricii.
De asemenea, Consiliul Local a mai alocat suma de 80.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în ceea ce priveşte staţia de epurare din Curtea de Argeş şi încă 50.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate ce cuprinde străzile Cuza Vodă, Lt. Pavelescu şi Progresu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email