Deşi edilii promit reabilitarea cartierelor, argeşenii din zona Confarg sunt în continuare nemulţumiţi de felul în care arată această zonă a municipiului. Aceştia spun că autorităţile locale nu s-au preocupat foarte mult de cartierul lor. „Nu pot spune că îmi place cum arată cartierul. Vrem şi noi să avem străzi asfaltate ca în alte cartiere şi trotuarele să fie refăcute. Sperăm să fie rezolvate aceste probleme ale noastre într-un timp foarte scurt”, a spus Gabriel Mihai, în vârstă de 34 de ani. Însă, cea mai mare problemă a locuitorilor din această zonă pare să fie lipsa locurilor de parcare. „În ultima vreme a crescut foarte mult numărul maşinilor în cartier. Sincer vă spun, doar la mine pe scară sunt 4 sau 5 familii care au câte două maşini. Unele dintre acestea sunt foarte vechi şi proprietarii nu le mai folosesc şi nu cred că este normal să ocupe parcările. Din această cauză sunt foarte multe certuri între vecini pe locurile de parcare. Sperăm că odată ce va intra şi această zonă în programul de asfaltări să se găsească şi o soluţie la această problemă”, ne-a mărturisit Ionuţ Bacria, unul dintre locuitorii cartierului.
Au început lucrările de asfaltare
Reprezentanţii autorităţilor locale au spus că, atunci când s-a realizat programul de asfaltări s-a luat decizia ca aceste lucrări să înceapă din zona de nord a municipiului către zona de sud şi din această cauză cartierul Confecţii a fost inclus în program în această perioadă zone. Astfel, de câteva zile angajaţii Serviciului Public de Gospodărire Comunală (SPGC) au început lucrările pentru reabilitarea acestei zone şi lucrează acum la înlocuirea bordurilor. „Am văzut că s-au apucat şi la noi de treabă. Acest lucru trebuia făcut mai de mult, dar e bine şi acum. Tot ce vreau este să fie lucrurile finalizate cât mai repede şi să nu ne ţină aşa un an de zile, cum s-a întâmplat cu celălalt cartier din apropiere. Ar fi bine să termine în vara aceasta” a spus Mădălin Miu, în vârstă de 29 de ani. Există însă şi câţiva locuitori nemulţumiţi de acest program de asfaltare al cartierului. „Vreau să vă spun un singur lucru. Am fost şi eu prin alte cartiere şi am văzut că pentru extinderea parcărilor s-a redus foarte mult spaţiul verde. Eu am pus în faţa blocului pomişori, gard viu şi am avut foarte multă grijă de ei şi nu-mi convine să vină ei acum şi să distrugă tot. Nu mi se pare normal să distrugă spaţiul verde. Eu am discutat cu cei de la primărie când au venit în zonă şi mi-au spus că nu va fi afectat spaţiul verde decât într-o măsură foarte mică. Sper să fie aşa”, ne-a explicat Florin Drăguţ.
Iluminatul public din cartier este deficitar
Mai există şi alte nemulţumiri ale argeşenilor din această zonă a municipiului. Deşi de curând a fost refăcut sistemul de iluminat public în Curtea de Argeş, în cartierul Confecţii sunt deja câteva becuri care nu funcţionează. „Au venit oamenii şi au schimbat lămpile şi unele dintre ele nu funcţionează. Eu stau chiar în capătul străzii şi becul de acolo nu se aprinde. Am făcut sesizări şi la anumiţi consilieri locali, dar nu s-a rezolvat nimic. Ar fi bine ca lucrurile să fie rezolvate aşa cum este normal nu doar de mântuială”, a spus Nicu Neacşu, în vârstă de 45 de ani. În cartierul Confecţii mai sunt, din păcate, şi alte probleme cu care se confruntă cetăţenii. „Ar mai fi câteva probleme de rezolvat. În primul rând câinii vagabonzi care sunt foarte mulţi. Am înţeles că peste tot în oraş sunt astfel de probleme. Nu am mai văzut pe nimeni să vină şi să ridice aceşti câini. E rău pentru copii şi pentru oamenii în vârstă pentru că sunt total lipsiţi de apărare în faţa acestor animale. Şi mai este foarte multă mizerie prin jurul blocurilor. Fumează lumea pe balcon şi aruncă restul de la ţigară. E foarte urât”, a spus Marcela Chiţu, una dintre locuitoarele cartierului.