Foto Didi Dumitrescu
Persoanele juridice şi persoanele fizice autorizate care fac lucrări de construcţii, reparaţii şi demolări la clădirile din Curtea de Argeș, la instalaţiile tehnico-edilitare sau lucrări de întreţinere a acestora au următoarele obligaţii: să împrejmuiască incintele de construcţii și şantierul lucrărilor în execuţie; să depoziteze ordonat toate materialele aprovizionate inclusiv cele rezultate din demolare sau săpături, în interiorul incintelor aprobate; să asigure curăţirea (inclusiv a roţilor), încărcarea şi etanşarea vehiculelor la ieşirea din zona construibilă, din staţiile de betoane sau alte asemenea locuri pentru a nu murdări străzile şi drumurile publice prin împrăştierea încărcăturii, etc. Obligațiile sunt prevăzute de Regulamentul de gospodărire a municipiului aflat acum în dezbatere publică.
Cetăţenii municipiului Curtea de Argeș au, printre altele, următoarele obligaţii: curăţarea faţadelor locuinţelor şi a altor construcţii amplasate la frontul străzii, tencuirea şi zugrăvirea periodică a acestora; repararea şi întreţinerea imobilelor și a instalaţiilor aferente acestora și a căror funcționare poate afecta comunitatea; menţinerea curăţeniei pe trotuare, pe partea carosabilă a străzii sau a drumului, pe porţiunea din dreptul gospodăriei, a blocului şi a locurilor de parcare pe care le folosesc; îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe trotuarele din dreptul imobilelor (blocului) în care locuiesc, fiind interzisă aruncarea zăpezii pe trotuar sau pe zona carosabilă.