Loc de picnic între Curtea de Argeş şi Valea Iaşului

Prefectul Cristian Soare a anunţat că a discutat, în ultima perioadă, cu majoritatea primarilor din judeţ cu privire la posibilitatea identificarii unor spaţii care pot fi amenajate ca zone de picnic. „Trebuie să acceptam că picnicul reprezintă o activitate de recreere deja tradiţională a românilor. Din păcate, în judeţ nu avem amenajat decât un singur astfel de loc, în comuna Arefu, la intrarea pe Transfăgărăşan”, a declarat prefectul. El a precizat că a cerut primarilor să se implice în acest proiect, care nu implică mari eforturi logistice şi financiare. Unii edili au demarat deja infiinţarea acestor zone, un exemplu în acest sens fiind organizarea unei zone de picnic comune de către administraţiile locale din Curtea de Argeş şi Valea Iaşului. Aceasta se va afla în locul unde au fost campate persoanele care au participat la sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului din 15 august. „Doresc, în egală măsură, să-i felicit şi pe primarii din Mioveni, Albeştii de Argeş, Stoeneşti, Bascov, Tigveni, Dărmăneşti şi Muşăteşti, care au dat curs solicitării nostre şi se află în stadii avansate de realizare a acestor zone de picnic”, a mai spus Cristian Soare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email