Loc de joacă pentru copiii din Curtea de Argeş

Copiii din Curtea de Argeş au la dispoziţie un nou loc de joacă, special amenajat pentru ei. Acesta se află în parcul de lângă Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, parc ce este inclus în proiectul „Îmbunătăţirea calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi, municipiul Curtea de Argeş, judeţul Argeş”, finanţat prin Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi – Fondul de Mediu.
Părinţii se tem că locul de joacă va fi distrus
Deşi locul de joacă nu a fost încă amenajat în totalitate, puştii nerăbdători au luat cu asalt leagănele şi căsuţele care au fost amplasate în parc. „Pentru cei mici este un lucru bun amenajarea acestui loc de joacă. Cel care se afla înainte aici era aproape distrus şi nu mai putea fi folosit. Acum copiii se pot juca aici în nisip sau la leagăne”, spune Mariana N., o tânără din municipiu, care vine aproape în fiecare zi cu copilul în parc.
Rămâne de văzut cât va rezista acest loc de joacă, având în vedere că cele care se află în cartierele din municipiu au fost distruse de-a lungul timpului, iar copiii trebuie atent supravegheaţi pentru a nu se răni în lanţurile care atârnă, în barele de fier rupte de la leagăne, sau în alte plasticuri sparte şi ascuţite. Mai mult decât atât, chiar săptămâna trecută, fântâna arteziană care a fost amenajată în parcul de lângă Centrul de Cultură şi arte, la doi paşi de locul de joacă pentru copii, a fost vandalizată, iar mai mulţi pomi au fost rupţi. „Noi ne dorim să reziste cât mai mult timp şi să nu fie distrus aşa cum s-a întâmplat cu celălalt. Este păcat pentru că cei mici nu au unde să se mai joace. Am văzut şi noi că au spart fântâna, dar sperăm să nu se întâmple acelaşi lucru şi cu locul de joacă”, ne-au spus mai mulţi părinţi care vin cu puştii în parc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email