Loc de campare pentru romi la Valea Iaşului

Autorităţile locale vor amenaja şi în acest an o zonă de campare la ieşirea din municipiu către Valea Iaşului, pentru romii care obişnuiesc să vină de Sfânta Maria la Curtea de Argeş. Potrivit reprezentanţilor administraţiei publice locale, s-a luat această decizie pentru a evita problemele din anii trecuţi, când romii care au venit în municipiul nostru au încins grătarele şi au ascultat manele la maxim chiar lângă gardul Mănăstirii. „Am avut o întâlnire cu reprezentanţii Arhiepiscopiei, dar şi cu cei de la poliţie şi jandarmerie şi am decis să amenajăm o zonă de campare la Valea Iaşului, pentru cei care obişnuiesc să vină în fiecare an la Curtea de Argeş, de Sfânta Maria. Totodată, am luat legătura cu o firmă specializată care va amplasa în zonă toalete ecologice şi vom încerca să avem acolo şi apă. Astfel, eu cred că vom evita neplăcerile din anii trecuţi, când s-au făcut grătare lângă gardul Mănăstirii, iar muzica era dată la maxim creând neplăceri celorlalţi turişti”, a declarat primarul Nicolae Diaconu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email