Lista străzilor pe care se face canalizare anul acesta

În acest an SC Aquaterm nu are prea mulţi bani pentru investiţii în reţelele de apă şi canalizare. Conducerea societăţii a depus în luna ianuarie la registratura Primăriei o adresă oficială prin care solicita echivalentul a 750.000 de euro din bugetul local pentru a începe rezolvarea problemelor pe care oraşul le are cu reţelele de apă şi canalizare. Societatea Aquaterm are drept unic acţionar Consiliul Local, iar în anii anteriori a mai primit bani pentru înlocuirea reţelelor.  Ce-i drept, banii au venit până prin 2015, apoi Aquaterm nu a mai primit nimic. Ultima investiţie a fost o lucrare pe Aleea Trandafirilor, dar Curtea de Conturi a dispus, în urma controlului făcut, recupererea unor sume pe lucrări neexecutate sau executate altfel decât ar fi trebuit.

Cei 750.000 de euro ar fi fost folosiţi pentru achiziţia unui sistem de monitorizare şi comandă pentru pompele energofage ale staţiei de apă de la Cerbureni, pentru înlocuirea mai multor echipamente de la acelaşi obiectiv, etc. „Dacă am primi aceşti bani, la finalul anului 2018 nu am mai avea atâtea probleme cu apa şi cu canalizarea”, ne spunea directorul Aquaterm, Gabriel Nastea, în ianuarie.

Solicitarea a fost de 750.000 de euro, alocarea de 80.000 de lei

Bugetul a fost aprobat, dar fără ca banii ceruţi de Aquaterm să-i fie daţi. Până la urmă, conducerea societăţii a solicitat ca măcar redevenţa să rămână la Aquaterm, adică vreo 80.000 de lei. Pentru că suma e mică, şi lucrările care se vor face anul acesta sunt puţine şi mici.

Astfel, se vor reface reţeaua de apă şi canalizare pluvială pe strada Episcop Ghenadie, se face canalizarea pluvială pe strada Chiriţeşti şi reţeaua de apă pe ambele trotuare de pe strada Valea Iaşului, de la piaţă până la intrarea pe strada Progresu. În plus, se va face un studiu la staţia de tratare a apei de la Cerbureni. Sunt cam puţine investiţii, în condiţiile în care avariile la reţele sunt foarte dese. Cu banii pe care Aquaterm i-a cerut ar fi putut să se facă măcar reţeaua de pe Bulevard, acolo unde au fost cele mai multe probleme în ultima vreme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email