Lipsă de personal la Serviciul de Ambulanţă şi la Spitalul Municipal

Serviciul de Ambulanţă din Curtea de Argeş se confruntă cu mai multe probleme cauzate de lipsa personalului. Astfel, dacă situaţia parcului auto s-a îmbunătăţit, având în vedere că a fost primită o nouă ambulanţă, nu acelaşi lucru se poate spune despre situaţia angajaţilor din cadrul serviciului. „Acum pot spune că avem maşini, dar au apărut probleme în ceea ce priveşte personalul. Mai avem nevoie de conducători auto, dar şi de asistenţi. Sunt zile în care toate echipajele existente sunt pe teren şi în cazul unei noi solicitări ar fi foarte greu pentru noi. Avem nevoie de oameni, în condiţiile în care acoperim un teritoriu cu aproximativ 100.000 de locuitori. Au fost cazuri în care am chemat oamenii de acasă pentru a reuşi să facem faţă solicitărilor”, a declarat dr. Marius Popescu, medic coordonator la Serviciul Ambulanţă Curtea de Argeş.
Nu doar Serviciul de Ambulanţă are nevoie de personal, ci şi Spitalul Municipal Curtea de Argeş. Conducerea unităţii medicale va scoate la concurs, în următoarea perioadă, două posturi pentru medici, dar şi altele pentru asistenţi. „Vrem să angajăm un medic diabetolog şi un oncolog. Avem mulţi pacienţi cu astfel de afecţiuni de acest fel şi avem nevoie de medici specialişti. De asemenea, mai avem nevoie de asistenţi medicali, dar şi de personal auxiliar. Cât de repede vom publica anunţurile cu angajările pe care le vom face”, a declarat dr. Ionela Dăneţ, manager Spitalul Municipal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email