Liderul SIP Curtea de Argeş, Luminiţa Negrilă, spune că: „Nu s-au plătit cadrelor didactice nici procesele câştigate”

Sindicaliştii din învăţământ au stabilit zilele trecute ca toţi profesorii din ţară să intre în grevă generală pe perioadă nedeterminată chiar de la sfârşitul acestei luni. Mai precis, greva va începe pe 31 mai, aceasta fiind şi prima zi a probei de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă din cadrul sesiunii speciale a bacalaureatului. Până atunci însă, cadrele didactice au adoptat alte forme de protest, printre care amintim faptul că notele elevilor nu vor mai fi trecute în catalog, iar pe 19 mai se va organiza un miting de amploare, la care vor participa toţi profesorii nemulţumiţi de deciziile Guvernului.
Dascălii din Curtea de Argeş şi din zonele învecinate s-au conformat deciziilor luate de sindicaliştii din educaţie. Profesorii argeşeni ameninţă şi ei cu boicotarea examenelor naţionale şi participarea la mitingul de pe 19 mai.

Profesorii nu îşi mai pot plăti facturile

„Ceea ce s-a hotărât la întrunirea sindicaliştilor nu este decât o centralizare a dorinţei oamenilor din învăţământ. Sindicatul nostru va participa şi la miting şi la greva generală anunţată la sfârşitul acestei luni. Cadrele didactice sunt întru totul de acord cu deciziile luate, ei fiind nemulţumiţi că până acum nu au obţinut nimic din revendicările anterioare, nici măcar procesele câştigate nu au fost plătite. Cu cele 25 de procente scăzute se va ajunge în situaţia în care profesorii mai noi, care au salarii mai mici, să nu îşi mai poată achita nici facturile lunare. Referitor la situaţia notelor care nu se trec în catalog, se practică de mult această formă de protest, care cu siguranţă va duce la medii semestriale şi situaţii generale rămase neîncheiate”, a precizat Luminiţa Negrilă, liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar din Curtea de Argeş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email