Licitația pentru studiul de fezabilitate pentru centura municipiului, aproape de final

Pe 2 septembrie se încheie etapa evaluării financiare a ofertelor depuse pentru contractul pentru ”Elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții Varianta de Ocolire Curtea de Argeș”, cu o valoare estimată de 3.297.736,82  lei. După această dată comisia deliberează și apoi anunță câștigătorul licitației. Vor fi realizate trei variante pentru traseul centurii municipiului Curtea de Argeş iar Consiliul Local va alege una, apoi se va trece la anunţarea licitaţiilor de lucrări. Procedura este de durată însă, întrucât proprietăţile aflate pe traseul acceptat vor fi expropriate, iar lucrările ar putea dura până în 2027.

Proiectul centurii face parte din Master Planul de Transport al României, Planul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020 – 2030. Varianta de ocolire a municipiului are o lungime de 7,8 kilometri şi un cost estimat de 26 milioane de euro, iar sursa de finanţare este reprezentată de fonduri externe nerambursabile.

Ce firme au depus oferte

Vă reamintim că pentru Studiul de Fezabilitate au fost depuse opt oferte, după cum ați aflat din ziarul nostru – prima NV Construct, cu mai mulți subcontractanți (DANAVI, AQUA PROCIV PROIECT S.R.L., INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE VASILE PARVAN, TERA DESIGN STUDIO, QUANTUM INSTAL, PROTELCO, FRASINUL, EXPERTUS, CONSTRUCTII FEROVIARE MURES S.A., Total Business Land SRL), a doua SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA, care are mai mulți subcontractori -CARTARE AGROCHIMICA, AQUAPROIECT, ROAD DESIGN ASP S.R.L., INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE VASILE PARVAN, DANAVI, CONSTRUCTII FEROVIARE MURES S.A., Total Business Land SRL, QUEST PARTNERS S.R.L., SICAP PROJECT SRL, a treia Asocierea DRUM POD INVEST (Leader),SEARCH CORPORATION, DRUM POD INVEST, VAMIG, CONSTRUCT C.D.P. S.R.L., PIROTEHNIC OSB, GEOLOGIC-TECH, Muzeul National al Unirii Alba Iulia, RC GEOPROIECT SRL-D, Best Consulting & Design SRL, PROTELCO, ACORMED, Mondev Real Estate, SEARCH CORPORATION, Interactive Transport Planning, RAUMPLAN DESIGN, DONPREST COM, a patra Asocierea IRIMAT CONS (Leader),STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING,IRIMAT CONS, DANAVI, INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE VASILE PARVAN, S ENGINEERING DESIGN S.R.L., GEOTESTING C.I., PROTELCO, STUDIO CORONA S.R.L. CIVIL ENGINEERING, MARINA Corona, a cincea ofertă: Like Consulting SRL (Leader),LIKE PROJECT, șasea Asocierii GEBES MPROJECT SRL (Leader),WE PROJECT ENGINEERING, EUROCERAD INTERNATIONAL, MUZEUL DUNARII DE JOS CALARASI, ENVIRO ECOSMART, WE PROJECT ENGINEERING S.R.L., ADONICA CONSULTING SRL, AQUAPROIECT, a șaptea Asocierea H.V.I.D. CONSULTING GROUP (Leader),EAST WATER DRILLINGS, PROIECT L.G. & C.F., SALTUS PROVIA 2012, MUZEUL JUDETEAN ARGES, INELCO MON IMPEX, I WAVE SOLUTIONS, BOLOHAN ANDREI-EMIL – CADASTRU,GEODEZIE SI CARTOGRAFIE, FLAMI GAZ STO S.R.L., GEOTESTING C.I., EAST WATER DRILLINGS, a opta Asociere ECO GEODRUM (Leader),ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA,TEHNO CONSULTING SOLUTION,GEOSTUD,, SC MVO INFRAPROIECT SRL, AQUACON PROIECT, GEOSTUD, OPIUM OFFICE CONSULTING, Vatech Concept, INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE VASILE PARVAN.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email