Pe 24 noiembrie are loc la Curtea de Argeş una dintre cele mai mari licitaţii, din punct de vedere al valorii estimate, organizate vreodată de administraţia locală. După cum aţi aflat în exclusivitate din ziarul nostru, la începutul lunii noiembrie Primăria Curtea de Argeş a scos la licitaţie un contract cu o valoare estimată de 14,863,370.88 de lei, aproximativ 3,3 milioane de euro. Denumirea contractului este „Lucrări de executare a centralei de producere a energiei electrice din surse regenerabile”, iar obiectul acestuia – „Lucrări de executare a unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice din resusrse regenerabile prin utilizarea panourilor fotovoltaice cu concentrare”. Lucrările care trebuie realizate presupun instalarea unui număr de 19 module fotovoltaice cu concentrare precum şi construcţiile, instalaţiile şi dotările aferente tehnologiei, conform caietului de sarcini. Potrivit invitaţiei de participare la licitaţie, valoarea estimată a contractului de achiziţie publică este formată din valoarea aferentă lucrărilor prevăzute prin caietul de sarcini în sumă cumulată de 14.819.806,12 lei, fără TVA, şi valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute în sumă de 0,3%, respectiv 43.564,76 lei, fără TVA. Criteriul de atribuire a licitaţiei este preţul cel mai scăzut.
Au apărut primele probleme
Deşi licitaţia a apărut pe SEAP doar de câteva zile, o primă solicitare de clarificări aduce cu ea şi o ameninţare cu procurorii DNA. Astfel, ieri, a fost publicată pe SEAP o clarificare solicitată de o firmă care ameninţă că dacă nu i e se oferă informaţiile cerute va face plângere la DNA, şi acuză administraţia că încalcă principiul transparenţei.
„(…) vă rugăm să ne puneţi la dispoziţie în vederea întocmirii unei oferte competitive şi corecte din punct de vedere tehnic Avizul tehnic de racordare (…), documentaţia de execuţie fazele studiu de fezabilitate, proiect tehnic, devizul general al lucrărilor. În cazul în care refuzaţi să ne puneţi la dispoziţie proiectul tehnic (…) la care faceţi referire (…) se încalcă principiul transparenţei la care faceţi referire probabil cu scopul de a acoperi încălcări ale legii (supraevaluarea lucrărilor de construcţie şi montaj) fie cu scopul de a se însuşi pe nedrept bani publici, fie cu scopul de a atribui contractul unui anume operator economic a cărui experienţă similară nu corespunde naturii reale a contractului supus procedurii de achiziţie publică, situaţie în care vom sesiza Direcţie Naţională Anticorupţie pentru presupusele fapte de corupţie, urmând a se face verificări privind modul de elaborare şi fundamentarea studiului de fezabilitate (…), restului documentaţiei, verificări ce se vor extinde şi la nivelul operatorilor economici ofertanţi”, se solicită în clarificarea de ieri.
Ce zic specialiştii din Primărie
Răspunsul dat operatorului economic este următorul – „Avizul tehnic de racordare emis de către Operatorul de reţea este un document care nu face referire la Lucrările care fac obiectul viitorului contract (…). Precizăm pe aceasta cale că Avizul tehnic de racordare face referire la lucrările (…) care nu fac obiectul prezentei licitaţii. Considerăm ca publicarea acestui Aviz tehnic de racordare nu este necesară. (…)Documentaţia tehnică (…) a fost concepută în etapa de scriere a proiectului de finanţare şi (…)a servit la stabilirea principalilor ,,indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii (…)”. Rămâne de văzut dacă firma interesată de participarea la licitaţie se va mulţumi cu răspunsul primit sau îşi va pune în practică aemninţările.