Licitația pentru conservarea și consolidarea Cetății Poenari a fost anulată

Licitația pentru realizarea lucrărilor de conservare și consolidare a Cetății Poenari, proiect estimat la 7,3 milioane de lei, fără TVA, pentru 19 luni, a fost anulată de comisia de evaluare pentru că singura ofertă, depusă de compania italiană Apulia, a fost apreciată ca inacceptabilă și/sau neconformă.
„Prin implementarea proiectului Conservarea și consolidarea Cetății Poienari-Argeș, autoritatea contractantă a avut în vedere conservarea, consolidarea și punerea în siguranță și implicit în valoare a obiectivului de patrimoniu pentru creșterea atractivității obiectivului istoric (indicator – creșterea numărului de turiști). Oportunitatea acestei investiții în programul de reabilitare rezultă atât din situarea monumentului la 170 km de București, dar și de faptul că se află pe ruta București – Pitești – Curtea de Argeș – Transfăgărașan – Sibiu, traseu turistic unic cu o componentă importantă culturală. Acest spațiu cultural pus în valoare va putea fi utilizat atât pentru evenimente culturale organizate de Muzeul Județean Argeș, cât și pentru scopuri didactice și de promovare a imaginii României la nivel internațional”, se arăta în caietul de sarcini al licitației.
Contractul care, probabil, va fi scos la licitaţie din nou, prevede realizarea mai multor lucrări care vizează îmbunătăţirea infrastructurii Cetății Poenari, conservarea și consolidarea obiectivului turistic – monument istoric categorie A; creșterea gradului de expunere a Cetății Poenari după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email