Liceul Tehnologic Auto va fi modernizat anul viitor

Primarul Nicolae Diaconu va semna astăzi contractul de finanţare pentru reabilitarea Liceului Tehnologic Auto din municipiul nostru. „Am primit o invitaţie şi trebuie să merg la Călăraşi, unde voi semna contractul de finanţare cu ADR Sud Muntenia pentru lucrările care urmează să se desfăşoare la Grupul Şcolar Auto. După ce vom semna contractul, urmează să organizăm licitaţiile pentru lucrări, dar asta probabil la începutul anului viitor”, a declarat edilul.
Grupul Şcolar Auto nu este singura unitate de învăţământ din municipiu care va fi modernizată în viitorul apropiat. În toamna acestui an, reprezentanţii ADR Sud Muntenia au vizitat şi alte instituţii de învăţământ din Curtea de Argeş, ce urmează să fie reabilitate cu fonduri europene. „Cei de la ADR Sud Muntenia au vizitat Şcoala Generală nr. 3 şi Şcoala Generală Noapteş, dar şi Liceul Agricol „Constantin Dobrescu”, mai precis la corpul de clădire în care au învăţat elevii Seminarului Teologic „Neagoe Basarab”. Totul a decurs aşa cum trebuie şi am primit aviz favorabil şi recomandarea pentru acordarea finanţării”, a mai spus primarul Diaconu.
Căminul aflat în administrarea Liceului Auto, modernizat cu bani de la bugetul local
În acelaşi timp, primarul a anunţat că pe parcursul anului viitor vor continua lucrările de reabilitare a căminului situat pe strada 1 Decembrie, care este în administrarea Liceului Tehnologic Auto. „Şi anul acesta s-a lucrat acolo, dar la interior, acolo unde s-au înlocuit instalaţiile sanitare şi s-au zugrăvit camerele. Acum câţiva ani a fost refăcut acoperişul şi s-a schimbat tâmplăria. Anul viitor vrem să reabilităm exteriorul clădirii, lucrare care constă în izolarea termică şi zugrăvirea căminului. Banii pentru aceste lucrări vin de la bugetul local”, a declarat Nicolae Diaconu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email