Liceul Auto – membru al Cartei Europene de Siguranţă Rutieră

Carta Europeană a Siguranţei Rutiere, o iniţiativă a Comisiei Europene, este cea mai mare platformă aparținând societății civile dedicate siguranței rutiere. Până în acest moment, peste 2.300 de entități publice și private  și-au exprimat angajamentul față de Cartă și au inițiat acțiuni și inițiative ce-i vizează pe membrii acestora, pe angajați și restul societății civile. Din această comunitate dezvoltată la nivel european, face parte de joia trecută şi Liceul Tehnologic „Auto”.

 

“Promovăm, în parteneriat cu organismul de la Bruxelles, creşterea siguranţei rutiere. La unitatea de învăţământ avem specialitatea aceasta şi cea de transporturi, iar la nivel european există permanent preocuparea pentru îmbunătăţirea măsurilor de siguranţă rutieră. Reprezentanţii CASR au dezvoltat un program în cadrul căruia aşteaptă parteneri din întreaga Uniune Europeană. Prima activitate se va derula pe 16 februarie, cei de la Bruxelles vor veni la Bucureşti, când se va întruni Comisia Multiministerială, formată din reprezentanţi din 7 ministere. Atunci vor prezenta propunerile măsurile pe care le promovează în întreaga Europă”, a precizat Ioan Călinescu, directorul Liceului Tehnologic „Auto”. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email