Începe o nouă ediţie a Cupei Coca-Cola, cea mai mare competiţie naţională de fotbal în sală la nivel de liceu, care reuneşte anual mii de participanţi şi suporteri ai acestora, uniţi de pasiunea pentru fotbal. Anul acesta, echipele campioane – băieţi şi fete – vor avea parte de o experienţă inedită, respectiv un cantonament la un puternic club de fotbal din capitala Spaniei, Madrid.
Elevii din municipiul Curtea de Argeş pasionaţi de fotbal se pot înscrie până la sfârşitul lunii ianuarie la Cupa Coca – Cola 2015, competiţie organizată cu sprijinul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. La competiţie pot participa doar elevi cu vârsta între 14 şi 19 ani, fiecare instituţie de învăţământ având dreptul de a înscrie o singură echipe de băieţi şi o singură echipă de fete.
Programul competiţiei
Echipele liceelor care au câştigat anul trecut faza pe oraşe, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, sunt invitate să se înscrie şi anul acesta în competiţie şi nu vor juca primul tur eliminatoriu din această etapă. De la Curtea de Argeş, echipa care va sări una din etapele eliminatorii ale cupei este cea de fotbal masculin a Liceului Tehnologic „Ferdinand I”.
În prima etapă echipele vor concura în faza pe oraş, după care va avea loc întrecerea pe judeţ, ce se va dipsuta în perioada 21 febrauarie – 10 martie, în cele 25 de judeţe în care se organizează centre de joc. Apoi, cele mai bune echipe vor merge mai departe în etapa pe regiune ce se va desfăşura în perioada 25 aprilie – 10 mai la Piteşti, Iaşi, Târgu Mureş şi Oradea. Tot atunci, în Bucureşti,vor avea loc meciurile decisive între echipele de fete şi băieţi din capitală, care îşi vor disputa locurile directe pentru turneul final al competiţiei. Finala Cupei Liceelor la fotbal va avea loc la Bucureşti, în perioada 22 – 24 mai, în concursul masculin urmând să se califice 6 echipe – 4 din ţară şi 2 din Bucureşti, iar în cel feminin tot 6 echipe – 2 din ţară şi 2 din Bucureşti.
