Liceenii de la „Vlaicu Vodă”, aşi la robotică şi oratori excepţionali

În sala de festivități  a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă” a avut loc săptămâna trecută faza regională a concursului Public Speaking, la care au participat elevi din județele Dâmbovița, Teleorman și Olt.

Liceenii de la „Vlaicu Vodă”, pregătiți de profesoarele Luiza Herciu și Carmen Manescu, au obținut rezultate excepționale, astfel – Alexandra Filip -100 puncte premiul I, Colin Grigorescu – 100 puncte premiul I, Vlad Popescu –  100 puncte premiul I, Andreea Stoicescu – 98 puncte premiul II, Laurenţiu Mitrea – 95 puncte premiul III.Toți cei cinci s-au calificat la faza națională – semifinala.

Nu doar la oratorie sunt buni elevii Colegiului din Curtea de Argeş, ci şi la robotică. Echipa de robotică de la „Vlaicu Vodă”, V. V. Robots, a obținut titlul de Winning Alliance Captain la Robotics Fest, demo organizat de Colegiile Naționale „Gheorghe Lazăr” și „Sfântul Sava”. Acesta a avut loc la Universitatea Politehnica din București și a însumat un total de peste 15 echipe participante, venite din toată țara. În turul de calificări, echipa a pierdut un singur meci din șase, cu scorul de 55 la 54. Ocupând primul loc în clasament, V.V. Robots a avansat în semifinale unde a obținut numai victorii, calificându-se mai departe.
În finala competiției, V.V. Robots a câștigat detașat. Această etapă a fost disputată pe sistemul de 2 din 3 meciuri câștigate, iar echipa a reușit să își învingă adversarii fără a fi nevoie să se dispute un al treilea meci.
De asemenea, în cadrul Robotics Fest, a avut loc și un concurs de Design 3D al celor de la ECDL România, unde George Iancu a obținut locul al șaselea. Echipa se pregătește acum pentru participarea la concursul “BRD First Tech Challenge” organizat de Asociația “Nație prin Educație “.

Principalul proiect al Asociaţiei V.V. Robots este un roboţel care e capabil de multe lucruri, şi care ar putea fi folosit inclusiv în construcţii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *