Liberalii au strâns rândurile – Noul preşedinte al PNL este Sandu Nichita

„Îi înţeleg pe cei care au plecat. Au o mare eliberare sufletească acum, pentru că s-au aşezat acolo unde le este locul” a declarat şeful liberalilor din municipiu despre colegii care au plecat la PSD

De joi seara preşedinte al PNL Curtea de Argeş este Sandu Nichita, om de afaceri cunoscut la Curtea de Argeş şi liberal cu state vechi. Biroul Permanent Local a votat acest lucru după ce viceprimarul Cristian Mitrofan şi trei consilieri locali, Ioan Ghiţă, Gheorghe Popa şi Gheorghe Iordăchescu, au plecat la PSD, după cum aţi aflat în exclusivitate din ediţia de week-end a ziarului nostru.
„Mă aflu într-o poziţie inedită”, a declarat preşedintele PNL Curtea de Argeş la conferinţa de presă a organizaţiei locale de vineri. „Nu am mai fost niciodată în postura asta. Eu am fost pe locurile doi sau trei, niciodată nu mi-a plăcut locul 1 şi sper să pierd acest loc după  ce lucrurile se vor aşeza”, a explicat Sandu Nichita. „Am girat această funcţie pe perioada concediului de odihnă a lui Cristian Mitrofan, când a sărbătorit împlinirea a 25 de ani de la căsătorie, am girat pe perioada vizitei dlui. Iohannis la Curtea de Argeş şi lucrurile au ieşit bine iar vizita a fost interesantă”, a mai spus noul preşedinte al organizaţiei locale a PNL. În opinia sa, „există două categorii de persoane – voluntari şi mercenari, cei din urmă fiind cei care au funcţii plătite. Eu am avut mai mereu calitatea de voluntar”.
Despre cei care s-au dus la PSD Sandu Nichita a spus că îi înţelege. „Îi înţeleg pe cei care au plecat, pentru că cea mai mare greutate e să te afli în două tabere, sau în două luntrii. Acum cred că au o mare eliberare sufletească pentru că s-au aşezat acolo unde le este locul”, a declarat preşedintele. „Am acceptat funcţia când am văzut solidaritatea celor care au rămas în partid”, a precizat acesta.
„La Curtea de Argeş se tinde spre puterea absolută”
Sandu Nichita a mai spus că „la Curtea de Argeş se tinde spre puterea absolută”, iar purtătorul de cuvânt al ACL Argeş, Adrian Miuţescu, a subliniat – „politica de stat pe care o practică PSD e valabilă şi la Curtea de Argeş. De câteva săptămâni s-au purtat negocieri cu toţi consilierii locali de la alte partide, iar unii au fost ameninţaţi că le vor fi date soţiile afară din posturile de la Primărie sau că ei vor fi daţi afară din postul de viceprimar”.
Adrian Coşa, prezent la conferinţă, alături de Sandu Nichita, Aurel Ilea, Adrian Miuţescu şi Doru Georgescu, a făcut un apel la argeşeni să susţină petiţia pe tema autostrăzii Piteşti – Sibiu, petiţie pe care ACL o va duce la Comisia Europeană. „Trebuie să susţinem interesele oraşului indiferent de politica pe care o face fiecare argeşean. Această autostradă trebuie făcută, e nevoie de un impuls pentru dezvoltarea zonei. Dacă nu se face autostrada, în următorii ani va fi foarte greu”, a declarat Adrian Coşa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email