„Localitățile din Argeș trebuie să aibă gaze naturale. Și facem tot ce putem sa reușim asta”, declară liberalii argeșeni. În acest context, primarii și viceprimarii din Argeș au venit vineri la Curtea de Argeș pentru o întâlnire tehnică cu conducerea Transgaz. Discuțiile au avut o singură direcție: racordarea tuturor localităților la rețeaua de gaze naturale.
„Este inițiativa lui Radu Perianu, prefectul județului Argeș și candidat la șefia CJ Argeș. Îl felicit pentru demers. Argeșenii îngheață de frig în case iarna, iar asta pentru că de 30 de ani nu se face nimic în acest sens.
I-am asigurat pe primari că Guvernul le oferă tot sprijinul pentru a realiza acest lucru în Argeș. Accesul la Sistemul Național de Transport gaze naturale al unităților administrativ teritoriale din județul Argeș va însemna dezvoltarea economică și socială a comunităților locale, creșterea calității vieții cetățenilor, noi oportunități pentru investitori!
Îl felicit pe Cosmin Petrescu, candidatul PNL la Primăria Curtea de Argeș. Extraordinară ideea de a organiza această întrevedere la Curtea de Argeș”, a declarat ministra Justiției Alina Gorghiu, președintele PNL Argeș.
Sâmbătă liberalii argeșeni au acționat „Împreună pentru un Mediu mai sănătos!”
„Într-o lume preocupată tot mai mult de protejarea mediului înconjurător, implicarea noastră, PNL Curtea de Argeș este necesară !
Un gest simplu, dar extrem de semnificativ – plantarea copacilor! Fiecare puieț plantat reprezintă o investiție într-un viitor mai verde și mai sănătos pentru generațiile următoare.
Astăzi (Sâmbătă – n.n.), alături de noi au fost peste 200 de persoane dedicate, printre care se numără distinse personalități precum ministra Justiției, Alina Gorghiu, Președintele PNL Curtea de Argeș, Cosmin Petrescu, Prefectul jud, Argeș,Radu Perianu și Directorul General RomSilva – Marius Dan Sîiulescu. De asemenea, le multumim Agenției Regionale de Protecția Mediului Argeș, Ocolului Silvic Curtea de Argeș și Primăriei Comunei Albeștii de Argeș pentru sprijinul acordat!
Împreună, putem face diferența! Este un moment în care comunitatea noastră s-a unit într-un efort colectiv pentru a crea un viitor mai verde și mai sustenabil pentru toți”, se arată în comunicatul PNL Argeș.
Pai au fost sau nu și primari …. ca din câte se aude nu prea mai au ….. în curând or sa se pozeze pe Facebook și la ziar cu primarii din alte județe…..