Lecţie de educaţie rutieră pentru elevii din municipiu

Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier din municipiul nostru au organizat ieri, la unităţile de învăţământ gimnazial din Curtea de Argeş, o serie de activităţi educative dedicate elevilor. Obiectivul acestor acţiuni a fost conştientizarea copiilor cu privire la înţelegerea importanţei cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie.
Astfel, au fost iniţiate patrule şcolare prin intermediul cărora elevii au fost instruiţi asupra modului în care trebuie să se deplaseze în perimetrul unităţilor de învăţământ. În plus, copiilor li s-a explicat cum trebuie să procedeze atunci când traversează strada pe trecerile de pietoni semnalizate cu marcaje şi indicatoare, pentru a preveni implicarea acestora în accidente de circulaţie.  La acţiune au participat şi elevii de la Şcoala Generală „Mircea cel Bătrân” care au format o patrulă şcolară, şi sub atenta supraveghere a poliţiştilor rutieri şi a cadrelor didactice au învăţat cum trebuie să traverseze strada.  Patrulele şcolare reprezintă o formă concretă de educaţie rutieră prin care elevii pot transpune în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email