Leagănul lui Alexandru Ioan Cuza, expus la Muzeul Municipal

La Muzeul Municipal Curtea de Argeş s-a deschis vineri o expoziţie extrem de interesantă, intitulată „Sacru şi Profan în podişul Moldovei” . Expoziţia reuneşte obiecte de la Muzeul Municipal Vaslui şi va fi deschisă pentru public cel puţin o lună de zile, potrivit managerului instituţiei, Ştefan Dumitrache.

„Este o expoziţie venită de la Muzeul Judeţan de Istorie „Ştefan cel Mare” din Vaslui. Toate exponatele sunt obiecte care s-au adunat de-a lungul vremii în depozitele Muzeului din Vaslui, iar managementul acestuia a luat hotărârea să facă o expoziţie itinerantă cu unele dintre ele, pentru că sutn foarte multe şi nu pot fi expuse toate. Avem două teme, tema sacrului, tema religioasă, cărţi, icoane, cruci, tripticuri, veşminte, icoanele fiind adunate din bisericile din Vaslui, aceasta reprezintă partea de sacru, iar partea de profan – port, obiecte, tacâmuri, tot ce înseamnă viaţa de zi cu zi în podişul Moldovei. Avem o îmbinare extrem de interesantă a vieţii laice şi a vieţii sacre într-o expoziţie care este unicat, dar în care totuşi piesa de rezistenţă este leagănul lui Alexandru Ioan Cuza. După cum ştim, el s-a născut la Bîrlad, a copilărit acolo, mai târziu a plecat în alte părţi, iar acest leagăn a fost descoperit la Huşi. Este o mare bucurie pentru noi să vedem că şi atunci oamenii şliau să aibă grijă de copii fără toată această tehnologie şi parcă într-un mod mult mai frumos”, ne-a declarat Ştefan Dumitrache despre expoziţia al cărei vernisaj a avut loc vineri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email