La Terasa 1 mai, muzica de la terase e oprită ca să înceapă slujba la biserică

Atmosfera teraselor din zona 1 mai este întreținută de slujbele Bisericii din zonă. Preotul care slujește acolo nu a dorit să ne lămurească în această privință decât cu următoarele vorbe „ Ce are? Terasele erau dinainte aici.”. Astfel, privind în jur, în fața Bisericii vedem două terase, mai la dreapta un supermarket, iar în spate o ghenă de gunoi neîngrijită. Către piața agroalimentară 1 Mai, sunt trei gropi în asfalt, supravegheate cu atenție de câțiva domni aflați la o cinste mică la terasa de la Merișor. Intrând în parc, se văd în stânga, la loc de cinste, patru dulăi, întinși în iarbă, care se odihnesc, probabil, ca la noapte să poată cutreiera orașul. Pe o bancă, un cuplu, mai în vârstă, citește presa. Abordându-i, domnul Ion Lăzărescu și soția ne spun că „În cartierul ăsta toate cârciumile ar trebui desființate! Prea dese restaurantele; în loc să facă o cantină pentru pensionari, fac restaurante. Biserica e frumoasă, păcat! Vin aici, beau și fumează”.
„Pe majoritatea clienţilor nu îi deranjează”
Diana este barman la una din terasele de peste drum de Biserică și spune că nu i se pare normală amplasarea celor două tipuri de clădiri atât de aproape, dar pe clienții terasei nu îi deranjează că se aude slujba, ba chiar nu dă drumul la muzică atunci când sunt slujbe. Reacția este evidentă  „ Nu trebuia să se aprobe construirea Bisericii, dar la noi se poate orice”.
Camelia M., clientă a terasei, spune clar „Primul venit, primul servit”, referitor la întâietatea teraselor în zonă; aceeași întrebare vine și de la Camelia M., de ce s-a eliberat aprobarea pentru construirea bisericii acolo?
În parc, la umbră, pe o bancuță, două doamne, Ioana Tudor și Ioana Dicu, spun „Se amestecă toate aici, școală, credință, restaurante, loc de joacă”. Doamnele nu cred că e bine, dar clădirile cu terase și baruri erau aici înainte. Propunerea dumnealor este să se reprofileze restaurantele.
„Nu ştie să administreze, nu e bun gospodar!”
Camelia M. afirmă că primarul municipiului Curtea de Argeș „nu știe să administreze, nu e bun gospodar! Cel mai incompetent primar, dă aprobări pentru proiecte de balcoane la blocuri, care cum vrea, culori diferite la o scară”. În ciuda faptului că este de părere că e un cartier bunicel, Camelia M., este deranjată des de clienții terasei „La Petrescu”, dat fiind că locuiește peste drum de locație; de multe ori, spune aceasta, face reclamații la Poliție, dar nu se rezolvă nimic.
Tot Camelia M. spune că șoferii circulă cu viteze exagerate în cartier, de multe ori pleacă, sub influența alcoolului din baruri, la volan, îngrozindu-i pe cei din zonă.
Diana are o propunere în această privință „să facă Primăria niște denivelări în zonă, că mai au puțin și intră cu mașinile pe terasa barului!”.
„ Noaptea, numai golani”
Întrebați cine vine în locul de joacă din spatele teraselor de la 1Mai, oamenii răspund, parcă în conexiune paranormală unii cu alţii, fix la fel  – „ Noaptea, numai golani”.  Diana spune că la închiderea programului cheamă un taxi să o ducă acasă, deși locuiește la aproximativ 50 metri de terasă, dar de teama câinilor și a golanilor, preferă să dea 5 lei taxiului.
„Stau aici și se droghează; noaptea, numai eu știu ce-mi aud urechile din casă”, zice indignată Camelia M. â
Cu toate acestea, locul de joacă este aglomerat pe timp de zi, de copii cu părinți sau cu bunici. Aglomerarea parcului este explicată de cele două prin faptul că alt loc de joacă nu e în zonă. „Și eu am copil mic și e groaznic… de ce nu trec polițiștii noaptea prin parc să vadă ce se întâmplă? Preferam să-mi cresc copilul pe vremea lui Ceaușescu. Orașul ăsta e plin de baruri, bănci, biserici și cârciumi!”, aceasta este concluzia Dianei, care crede că ar fi mai bine să se angajeze un paznic pentru spațiul de joacă, decât să se plătească renovări an de an.
Piaţă plină de speculanţi
Doamnele din parc se plâng că nu pot merge la piața din zonă pentru toți fac speculă cu produsele aduse uneori de țărani, de la ei din grădină. Vânzătorii le cumpără marfa, o dau mai departe cu un leu, doi mai scumpă și nu-i lasă să intre în piață să le vândă. Tot dumnealor spun că fac așa și cu marfă din Piața Mare, pe care o dau aici mai scumpă și nici dacă se strică nu scad prețul.
„Exagerat de scumpă. De ce nu se fac prețurile la fel peste tot?” întreabă nemulțumită  Ioana Tudor, care nu s-ar mai chinui să meargă până în Piața Mare să care cu greu cumpărăturile, dacă ar sta altfel situația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email