„La Spital sunt probleme grave cu lipsa medicilor!”

Managerul Spitalului Municipal, dr. Ionela Dăneţ, a fost prezentă la ultima şedinţă a Consiliului Local, şedinţă la care a fost aprobată structura organizatorică a unităţii sanitare. Dr. Dăneţ a spus că la spital lucrează 44 de medici, din tot personalul care numără 362 de angajaţi, dar nu toţi sunt cu normă întreagă. „Am căutat medici la toate spitalele din Argeş, pentru că sunt probleme. Am scos la concurs posturi pentru ORL, pediatrie, epidemiologie. Actul medical se desfăşoară dificil din cauza lipsei de personal, avem şi secţii fără medici de specialitate. Unii fac 10 – 15 gărzi pe lună. Aparatură avem, dar nu avem medici specialişti. Trei medici rezidenţi au plecat”, a spus managerul Spitalului. Situaţia e gravă cu adevărat, cel puţin la câteva secţii, Interne şi Pediatrie în special.

De unde vin banii pentru hrana bolnavilor

Cei mai mulţi bani, pentru medicamente şi hrana bolnavilor, vin din contractul pe care Spitalul îl are cu Casa de Asigurări de Sănătate, dar şi administraţia locală dă bani pentru Spital. „În ultimii ani am dat foarte multe miliarde de la Consiliul Local. S-au dat şi sponsorizări”, a spus consilierul Ion Şerban, cel care a fost şi preşedintele de şedinţă, iar dr. Dăneţ a recunoscut. „Da, aţi dat bani şi vă suntem recunoscători şi vă mulţumim”, a spus managerul instituţiei spitaliceşti. Şerban a mai întrebat dacă pacienţii îşi cumpără medicamente, iar răspunsul doctoriţei Dăneţ a fost – „În perioada în care este internat, un pacient nu-şi cumpără medicamente”. În ceea ce priveşte hrana bolnavilor, despre care Şerban a spus că „e puţină – ceai dimineaţa, ceai seara”, dr. Dăneţ a precizat – „Banii pentru hrană vin de la Casa de Sănătate pentru norma de 650 de pacienţi. Mai avem sponsori care dau bani pentru mâncare”.

Consiliul Local a aprobat structura organizatorică a Spitalului, cu 397 de posturi, din care 342 sunt ocupate. Sunt 63 de posturi pentru medici, dar lucrează 44, opt posturi pentru „alt personal sanitar superior”, din care şapte sunt ocupate, 174 de posturi pentru personal sanitar mediu, ocupate fiind 156, 95 de posturi pentru personal auxiliar sanitar, din care ocupate sunt 84, 21 de posturi TESA, ocupate fiind 19, şi 36 de posturi de muncitori plus deservire, din care ocupate sunt 32.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email