La Sf. Gheorghe, din cauza canalizării până şi florile miros a rahat !

Când treci prin zona Sf. Gheorghe trebuie să îţi ţii batista la nas, atât de tare miroase a rahat de la gura de canalizare. Problema este foarte veche dar nu a avut rezolvare până acum şi probabil că nici de acum încolo. Chiar pe carosabil e o gură de canal care răspândeşte un miros pestilenţial.

Mă duc să-i iau flori nevestii şi florile miros a rahat! Oamenii ăia care stau acolo şi vând flori spun că au ajuns la capătul puterilor. Trebuie să facem ceva!”, le-a spus Constantin Panţurescu la şedinţa de joi colegilor săi din Consiliul Local. Cei care lucrează în aer liber la Sf. Gheorghe sunt oripilaţi. „Este îngrozitor mirosul, insuportabil. Te doare capul după un timp, Nu ştim ce să mai facem”, s-a plâns unul dintre ei. Şi trecătorii au aceeaşi problemă. „Zilnic trec pe aici când mă duc la serviciu şi când vin. Seara ies la plimbare cu fiul meu şi trec din nou pe aici. Nu am mai văzut sau simţit un astfel de miros nicăieri, iar aici e centrul oraşului, la doi paşi de Primărie, chiar nimeni nu poate face nimic cu asta? Dacă vin turiştii e foarte bine, îi întâmpinăm cu ceea ce avem noi specific, nu?! Ne facem de râs în faţa lor şi pentru noi e un chin zilnic. Nici nu mai ştiu de cât timp miroase aşa aici, de foarte mult oricum. Nu cred că e ceva de nerezolvat dacă cineva vrea cu adevărat să rezolve”, spune o femeie.

„O să facem , o să dregem!”

Răspunsul primit de Panţurescu la şedinţa de Consiliu la care a ridicat această problemă a fost de genul – „O să facem , o să dregem!”, iar cel care l-a dat a fost directorul Aquaterm, Ion Bolovan. „Trebuie să vorbim şi cu dl. Ghiţă (directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală – n.a.) să vedem ce se poate face”, a afirmat Bolovan.

A mai trecut astfel o şedinţă de Consiliu la care s-a discutat despre acest necaz pe care îl au argeşenii care lucrează acolo şi al celor care trec prin zonă, dat degeaba. Ca de fiecare dată când e vorba despre ceva ce nu e în regulă la Curtea de Argeş răspunsul este „O să facem , o să dregem!”, dar nu se face şi nu se drege nimic. Proprietarul pensiunii de la Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai afectaţi de miros. Clienţii săi sunt alungaţi pur şi simplu de miasme, iar terasa este de nefolosit vara, tocmai atunci când ar trebui să fie plină.

L.I.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email