La Ploieşti, Interul a pierdut două puncte mari!

A devenit un lucru obişnuit ca F.C. Internaţional Curtea de Argeş să joace foarte bine prima repriză şi să „cadă” în cea de-a doua. Aşa a fost cu Dinamo, cu Rapid, şi vineri seara cu Astra la Ploieşti. Trupa lui Benone Lazăr pregătită de Ionuţ Badea, avea stringentă nevoie de trei puncte pentru a se distanţa de locurile mortale care duc în Liga a doua. N-a fost să fie, dar şi punctul obţinut cu muncă şi sudoare este bun în ecuaţia luptei de salvare de la retrogradare. Vorba lui Cârţu: „mai bine un punct decât nimic, pentru că se adaugă şi nu se scade, şi la final, când se trage linie, poate fi cel salvator!”. Să dea Domnul, aşa să fie pentru Inter …

O primă repriză excelentă pentru echipa lui Badea

În prima repriză, Interul a jucat perfect: a blocat culoarele spre poarta lui Popa, a făcut pressing năucitor, a pasat bine şi a înscris prin Apostu în minutul 28. Jucătorii lui Nicolo Napoli, cocoţat în tribună pentru că era suspendat, erau neputincioşi, depăşiţi de miza meciului, şi părea că joacă timoraţi, precum în deplasare. Marius Popa n-a avut probleme, de linia defensivă n-a trecut nici musca, mijlocaşii stăpâneau terenul, iar Apostu şi Daniel Stan erau pericole iminente pentru poarta lui Miron. Arbitrajul a fost şi el bun, şi n-a influenţat jocul în primele 45 de minute.
Bogdan Apostu

îl învinge pe zidarul Miron

Mai mult, în minutul 28, asistentul Mikloş Naghy a judecat perfect faza din care Apostu a deschis scorul, fază la care ploieştenii au cerut ofsaid. Nesser Menassel a găsit o pasă luminoasă către Bogdan Apostu aflat în suprafaţa de pedeapsă adversă, iar atacantul adus în această iarnă la echipă, a preluat şi a şutat în poarta lui Miron, jucător care în urmă cu doi-trei ani muncea ca zidar prin Marea Britanie pentru a-şi câştiga existenţa. După cum a decurs prima parte a meciului, se părea că Interul va obţine fără mari probleme, cele trei puncte puse în joc. Dar a venit repriza a doua…

Schimbările inspirate ale lui Napoli

Nicolo Napoli face din start două schimbări: Carando şi Vădrariu în locul lui Diego Silva şi Alexandru Stan, iar în minutul 75 intră şi Claudiu Tudor. Astra domină profitând că Interul s-a retras pentru a menţine rezultatul, portarul Marius Popa rezolvă câteva situaţii grele, dar are şi noroc, şi scorul stabilit în minutul 28, 1 – 0 pentru Inter, rămâne până spre finalul partidei.

Egalaţi pe final …

Atunci, jucătorii introduşi după pauză de antrenorul italian, Claudiu Tudor şi Carando restabilesc egalarea. Tudor trece surprinzător de facil pe partea stângă a apărării Interului, de George Neagu, centrează în faţa porţii de unde Cardano trimite în poarta lui Popa: 1 – 1. Era minutul 81, şi până atunci nimeni nu mai credea că Interul nu va rezista încă 10 minute, astfel că punctul obţinut are gustul amar al pierderii celorlalte două de care Badea  şi echipa lui aveau mare nevoie …

Ce a spus Ionuţ Badea după meci

„Pentru noi era foarte important să învingem în acest meci, dar a trebuit să ne mulţumim în final doar cu un punct. Am reuşit să ne impunem jocul în prima repriză, însă în a doua n-am mai avut aceeaşi prestaţie din cauza ofensivei totale a gazdelor, dar şi din alte motive independente de voinţa noastră. Lupta pentru salvarea de la retrogradare se va da până în ultima etapă a campionatului. Toate echipele de la locul 10 în jos sunt angrenate în lupta pentru supravieţuire, şi nici una nu poate fi liniştită. În opinia mea, Astra şi Internaţional merită să rămână în Liga I”.

Interul va juca luni cu Vasluiul

În etapa următoare, a XXIX-a, F.C. Internaţional Curtea de Argeş va întâlni una din pretendentele la titlul de campioană,  F.C. Vaslui. Meciul se va disputa luni, 26 aprilie de la ora 20.30 pe stadionul „Nicolae Dobrin”, şi va fi transmis în direct de GSP TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email