La Curtea de Argeş trăiesc sute de persoane cu handicap, potrivit unei situaţii realizate de angajaţii Serviciului Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei municipiului. Totodată, în primul semestru al acestui an Serviciul a demarat o campanie de monitorizare a persoanelor cu handicap şi a întocmit mai multe fişe informative pentru cei în cauză. „În primul semestru am început monitorizarea celor 864 de persoane cu handicap grav şi accentuat şi până în prezent s-a întocmit fişa de monitorizare pentru 160 de persoane. Dintre acestea, 20 de persoane au handicap asociat, 4 au handicap auditiv, 27 de persoane prezintă handicap motor, 5 au handicap mintal sever, 44 de persoane au handicap neuropsihic, 33 au handicap somatic şi alte 27 de persoane au handicap vizual. Din aceste evidenţe rezultă că ponderea cea mai mare o deţin persoanele cu handicap neuropsihic, acestea având cele mai critice situaţii întrucât sunt necesare măsuri suplimentare de supraveghere şi tratament”, se precizează în raportul întocmit de reprezentanţii SPAS.
De asemenea, alte persoane cu handicap din Curtea de Argeş beneficiază lunar de indemnizaţii ce sunt plătite de Serviciul Public de Asistenţă Socială. Numai în prima jumătate a acestui an a fost alocată suma de 343.743 de lei, pentru plata acestor drepturi financiare. Astfel, în perioada ianuarie – iunie 2014, în fiecare lună SPAS a plătit între 87 şi 91 de indemnizaţii pentru persoanele cu handicap. Cea mai mare sumă alocată, respectiv 58.724 de lei, a fost alocată în luna martie.