La Curtea de Argeș sunt 293 de autovehicule la mia de locuitori

Indicele de motorizare este peste medie iar densitatea rețelei de drumuri sub media la nivel județean

Specialiștii care au realizat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a municipiului Curtea de Argeș pentru perioada 2022 – 2027 au analizat toate aspectele vieții comunității locale. Aceștia au calculat și indicele de motorizare (număr de vehicule la 1.000 locuitori), indice care ne situează peste media la nivelul Argeșului și al Regiunii Sud Muntenia.

Astfel, conform datelor oficiale, în anul 2018 în municipiu indicele de motorizare înregistra o valoare de 293 vehicule/1.000 locuitori, în creștere cu 16% față de anul 2013. Comparativ cu celelalte zone, în municipiu se înregistrează valori superioare atât la nivelul județului Argeș (186 autoturisme/1.000 locuitori) cât și la nivel regional (209,6 autoturisme/1.000 locuitori).

În privința densității rețelei de drumuri, în anul 2020 în municipiu se înregistra o valoare de 6,3 km/km2 în creștere ușoară față de anul 2015. Comparativ, densitatea drumurilor din municipiu este sub media județului Argeș (6,9 km/km2 ) cât și sub media regiunii (6,4 km/km2).

În legătură cu indicele de motorizare și cu rețeaua de drumuri SIDU arată că în anul 2020 la nivelul județului Argeș au fost înregistrate un număr de 713 accidente rutiere cu vătămări corporale, în scădere cu 25,3% față de nivelul înregistrat în anul 2015. Scăderi ale numărului de accidente rutiere se înregistrează și la nivel regional, în aceeași perioadă, scăderea fiind de 15,3%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email