La Curtea de Argeş, Sucursala Hidrocentrale nu se desfiinţează, iar Hirdoserv devine punct de lucru

Hidroelectrica a fost restructurată şi rămâne cu 7 sucursale din 13, procesul urmând să genereze, printre altele, reducerea cu circa 300 a numărului de posturi şi o economie anuală la fondul de salarii estimată la aproximativ 6 milioane euro, se arată într-un comunicat dat publicităţii de EuroInsol.
     Strategia de restructurare administrativ teritorială a Hidroelectrica, propusă de administratorul judiciar EuroInsol, a fost aprobată în şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din 29 mai.
     Astfel, sucursalele Oradea, Sibiu, Slatina, Târgu Jiu, Buzău, Caransebeş au fost transformate în uzine şi integrate în sucursalele Cluj, Sebeş, Râmnicu Vâlcea, Porţile de Fier, Curtea de Argeş şi Haţeg. A şaptea sucursală este Bistriţa, care a preluat de la SH Buzău centralele Calimăneşti şi Movileni. De asemenea, Uzina Hidroelectrica Vidraru devine Secţia exploatare Vidraru.
     Printre avantajele noii structuri organizatorice se numără o mai bună coordonare operativă a capacităţilor de producţie, un raport mai echilibrat între valorile puterilor instalate şi energiilor aferente sucursalelor şi un cost un cost specific de producţie (lei/MWh) mai echilibrat între succursale, conform comunicatului EuroInsol..
Funcţii de conducere mai puţine
Totodată, restructurarea asigură posibilitatea scăderii costurilor prin comasarea unor structuri administrative, adaptate volumului specific de activitate, reducerea numărului funcţiilor de conducere şi redimensionarea schemei de personal.
     “Transformarea actualelor sucursale în uzine va reduce, având în vedere actualele organigrame aprobate pentru aces-tea, cu circa 300 numărul de posturi la nivelul societăţii. Economia estimată la fondul de salarii este de circa şase milioane de euro/an”, potrivit sursei citate. Totodată, renunţarea la o serie de spaţii de birouri, supradimensionate faţă de numărul de personal, relocarea acestuia în spaţii adecvate şi valorificarea acestor spaţii prin vânzare, vor genera încasări estimate la 20 milioane euro. Cheltuielile din reducerea posturilor de conducere de la 52 la 34 vor fi mai mici cu o sumă estimată la aproximativ 3,1 milioane lei/ an.
“Începând cu 20 iunie 2012 numărul de personal al societăţii a scăzut de la 5.239 la 4.866 la data de 30 aprilie 2013. În această perioadă personalul a părăsit organizaţia pe cale naturală (pensionări limită de vârstă, pensionări anticipate şi anticipat parţiale, de invaliditate), dar şi datorită a două valuri de concedieri care au avut loc în ianuarie 2013 (151 salariaţi) şi mai 2013 (304 salariaţi).
În cadrul acestui proces de reorganizare prin comasare a sucursalelor vor fi concediaţi un număr de aproximativ 150 salariaţi ca urmare a reducerii posturilor prin aplatizarea structurilor organizatorice. Va scădea astfel numărul de personal TESA cu aproximativ 24% faţă de 20 mai 2013, dată la care a fost efectuat al doilea val de concedieri. Estimăm că numărul de personal va scădea de la 4.556 de angajaţi la 20 mai 2013, ajungând la 4.406 de salariaţi dupa procesul de comasare”, se mai arată în comunicat.
Numărul total de personal a scăzut cu 16% de la intrarea în insolvenţă a companiei, în luna iunie a anului trecut, reducerea cea mai importantă înregistrându-se pe palierul TESA, mai precizează EuroInsol.
În privinţa Hidroservurilor, Adunarea Generală a Acţionarilor a decis fuziunea acestora prin contopire şi înfiinţarea SC Hidroelectrica Serv SA, la Curtea de Argeş şi la celelalte filiale rămânând doar puncte de lucru ale noii societăţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email