Săptămâna trecută asfaltarea străzii Cuza Vodă din Curtea de Argeș s-a încheiat. Acum, pe această arteră trebuie să intervină Serviciul Public de Gospodărie Comunală ca să repare trotuarele. Peste câteva săptămâni vor fi făcute și marcajele rutiere, spune Gh. Greavu, șeful Biroului Investiții din Primărie.
Următoarea stradă care va intra în asfaltare este Albești, după care urmează strada Râmnicu Vâlcea. Pe strada Albești au fost schimbate aproape toate bordurile și a fost frezată o porțiune de carosabil, urmând să înceapă asfaltarea și aici.
Vă reamintim că trei străzi importante de la Curtea de Argeș vor fi reabilitate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Contractul de finanțare pentru „Reabilitare străzi: Albești, Cuza Vodă, Râmnicu Vâlcea, în municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș”, a fost semnat anul trecut la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), iar suma alocată este de 9995669.62 lei. Prima care a fost finalizată, din punct de vedere al asfaltării este Cuza Vodă.
Ultima arteră de care se vor ocupa constructorii este Râmnicu Vâlcea. Aici, trotuarele vor fi reabilitate printr-un proiect cu funanțare europeană care prevede și amenajarea unor piste de biciclete.
reabilitata si plina de gropi de la capacele de canalizare si gaze
trotuare de mers in sir indian
asa administratie asa lucrari
Ma Dorule …. puteți sa țipați voi cât vreți după alegeri dacă nu a-ti țipat în campania electorala …..acum 4 ani nu aveți decât sa elogiati performantele celor care au fost proaspăt aleși de argeșeni. Voi nu puteți spune decât ca orașul este minunat , smart și sa va plimbați o tura cu bicicleta .În plus o sa beneficiați de tratamentul respectuos al Domnului Primar .
E o stradă care nu a fost asfaltat trotuarul cred ca de 30 de ani, până în groape, primarul asta e praf și pulbere.
Spre disperarea măreției loji din Valea Danului , domnul primar este un om deosebit care prin atitudinea prieteneasca și vorba dulce fata de cetățenii orașului îl face un om foarte apreciat ! Lojile după cum i-ati văzut la alegeri stăteau ca fătălăii în fata la cârciuma de la casa de cultura și se felicitau între ei ….. fără sa sesizeze ca toate lume ii ocolea și ziceau …uite și amarurile astea ….