În municipiul Curtea de Argeș, în anul 2020, numărul de autorizații de construire pentru clădiri cu destinație rezidențială, raportat la 1.000 locuitori, era de 161, în scădere cu aproape 40% față de nivelul din anul 2010. La nivelul Argeșului, însă, se înregistrează o dinamică pozitivă atât la nivel județean cât și la nivelul mediului urban din județ, arată datele oficiale.
În anul 2020 suprafața medie locuibilă pe cap de locuitor în municipiul Curtea de Argeș înregistra o valoare de 24,2 m2 /cap de locuitor, valoare superioară mediilor suprafețelor locuibile înregistrate la nivel regional, regional urban precum și județean și județean urban. Spațiul locativ raportat la numărul de locuitori ne arată atât nivelul de calitate al locuirii, prin gradul de aglomerare dar în același timp poate reflecta dinamica extinderii spațiale prin consumul de teren excesiv. Comparativ, intervalul 2010-2020 atestă o creștere a nivelului de confort a locuințelor, raportat prin spațiul locativ/capita în toate zonele analizate, cele mai mari creșteri raportându-se în locuințele din mediul urban al județului (46,3%) urmat îndeaproape de locuințele din întregul județ Argeș.
În cazul locuințelor din municipiul Curtea de Argeș spațiul locativ crește cu 37% de la 17,6 m2/locuitor la 24,26 m2 /locuitor confirmând faptul că locuințele din municipiu sunt mai spațioase față de cele din regiune și din județ. Municipiul Curtea de Argeș înregistrează valori superioare ale suprafeței medii a unei locuințe comparativ cu celelalte zone. Suprafața medie a unei locuințe din municipiu avea în anul 2020 o suprafață medie de 61,4 m2 în creștere cu 21% față de cei 50,8 m2 înregistrați în anul 2010.