La Curtea de Argeş, Cele mai multe solicitări la ambulanţă sunt pentru virozele respiratorii

Vremea rece din ultimele zile a afectat sănătatea argeşenilor, care au acuzat simptome specifice virozelor. Potrivit medicului Marius Popescu, coordonator Serviciul de Ambulanţă Curtea de Argeş, cele mai multe solicitări pe care le primesc în această perioadă sunt pentru virozele respiratorii. „În această perioadă ne confruntăm cu probleme care apar în mod normal în acest sezon. Avem foarte multe solicitări de la pacienţii cu viroze respiratorii, iar cei mai predispuşi la aceste afecţiuni sunt copiii, dar şi persoanele în vârstă. De asemenea, mai avem solicitări pentru accidentele vasculare. Bătrânii care au afecţiuni cronice sau hipertensiune trebuie să fie foarte atenţi şi să se protejeze în această perioadă, deoarece virozele acţionează pulmonar şi afectează tensiunea. Le recomand să evite să iasă afară atunci când este foarte frig, iar dacă au neapărat nevoie, să se îmbrace foarte bine, mai ales dacă au o boală cronică. În plus, a apărut şi gripa, însă nu sunt foarte multe cazuri, având în vedere că sezonul rece este abia la început”, a declarat dr. Marius Popescu. De asemenea, medicii mai spun în perioada iernii vor apărea şi foarte mulţi pacienţi cu diferite traumatisme. „Când va cădea prima zăpadă şi va da îngheţul vom avea o mulţime de solicitări de la cei care vor aluneca. Iarna avem mulţi pacienţi cu traumatisme”, a mai spus dr. Marius Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email