La Curtea de Argeş câinii fără stăpân fac noi victime. Revoltă la Primărie din cauza maidanezilor

Deşi activitatea de ecarisaj a fost reluată de angajaţii SC Salubritate Publică Urbană SRL (SPU), şi aproape 100 de câini au fost capturaţi, în continuare numărul maidanezilor din municipiul Curtea de Argeş este foarte mare. Mai mult decât, patrupedele fac aproape în fiecare zi noi victime. Spre exemplu ieri, pe holurile Primăriei, mai mulţi cetăţeni, de-a dreptul revoltaţi, doreau să discute cu reprezentanţii administraţie locale, pentru a găsi soluţiile potrivite pentru rezolvarea acestei probleme arzătoare. O femeie în vârstă era încă speriată, asta după ce a fost muşcată de câini cu ceva timp în urmă. Femeia avea multiple leziuni la nivelul membrelor inferioare. „Trebuie făcu ceva cu aceşti câini pentru că nu se mai poate. Nu mai am curaj să merg pe stradă. Îmi este teamă de câni. Sunt foarte mulţi şi te fac praf. Nici acum nu-mi dau seama cum am scăpat de ei. M-au muşcat de picior”, a declarat Constanţa B., din municipiu.
„Am scăpat un copil în ultimul moment”
Tot, ieri, dar doar câteva minute mai târziu, un alt cetăţean încerca să vorbească cu primarul sau cu viceprimarul municipiului, pentru a sesiza o problemă asemănătoare. Acesta locuieşte pe strada 1 Mai, chiar în apropierea gării din Curtea de Argeş, iar de câteva zile nu mai are curaj să iasă afară din curtea casei, din cauza unei căţele care are mai mulţi pui. Totodată, omul spune că a fost în momentul în care a luat în braţe un copil, care putea fi sfâşiat cu uşurinţă. „Este o problemă serioasă. Căţeaua nu e a nimănui, dar s-a pripăşit pe acolo de ceva timp şi acum are şi pui. Aproape în fiecare zi oamenii sunt muşcaţi. Am scăpat un copil în ultimul moment. L-am luat în braţe pentru a nu fi muşcat, dar căţeaua m-a muşcat pe mine. Este foarte periculoasă”, a declarat Stelian F., în vârstă de 74 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email