Anul acesta, în toamnă, actualul contract de delegare a transportului local de persoane la Curtea de Argeş va ajunge la termen, iar administraţia local va încheia un nou contract de delegare a serviciului de transport public local pentru asigurarea continuității activităţii. Municipalitatea a lansat în dezbatere publică Regulamentul serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate efectuat cu autobuze, regulament care este foarte interesant.
Schimbarea se va face în două etape
Municipalitatea este în curs de implementare a proiectului “Dezvoltarea transportului public în Municipiul Curtea de Argeş”, proiect prin care se realizează infrastructura modernă de transport local, care va fi pusă la dispoziția noului operator. Din acest motiv, contractul de delegare a gestiunii serviciului public va avea două etape: etapa I, în care transportul public local va fi organizat în același mod ca și în prezent, cu autovehiculele operatorului, etapă care va dura până la predarea de către municipalitate a infrastructurii de transport local realizate prin proiect, integral sau în parte, şi etapa II, în care operatorul de transport public local căruia i s-a delegat serviciul public va exploata infrastructura pusă la dispoziție de către municipalitate.
Pe perioada contractului de delegare, programul de transport public local prin curse regulate poate fi actualizat prin Hotărâre a Consiliului Local, prin prelungirea traseelor existențe, respectiv modificarea unuia sau a ambelor capete de traseu; introducerea de noi trasee; modificarea numărului de curse; modificarea orelor din graficele de circulație; introducerea de stații noi; eliminarea de stații.
Tarifele sunt stabilite de Consiliul Local
Tarifele pentru serviciul de transport public local se stabilesc de către Consiliul Local al Municipiului Curtea de Argeş pe baza fundamentării costurilor realizate de ațe operatorul de transport. Acestea se pot ajusta periodic, la un interval de minimum 3 luni, pe baza cererilor primite de la operatorii de transport, conform contractului de delegare, prin hotărâri ale Consiliului Local, în baza creşterii indicelui prețului de consum total faţă de nivelul existent la data stabilirii sau, după caz, la data precedentei aprobări .
Sunt scutite de plată tarifului de calătorie aceleaşi categorii de persoane – copiii în vârstă de până la 5 ani; veteranii de război; revoluționarii; persoanele persecutate pe motive etnice; foştii deținuți politic; persoanele cu handicap grav sau accentuat şi asistenții personali ai acestora, etc.
În etapa II, titlurile de călătorie de toate tipurile vor fi emise prin sistemul integrat de e-ticketing pus la dispoziția operatorului de transport. Titlurile de călătorie pot fi abonament încărcat pe cardul electronic de călătorie; portofel electronic încărcat pe cardul electronic (înlocuieşte biletele tipărite); călătorie electronică încărcată pe cardul electronic de călătorie; abonament cu regim special încărcat pe cardul electronic personalizat (cu nume şi fotografie), netransmisibil, destinat persoanelor care beneficiaza de scutiri la plata tarifului; bilet emis de către automatele pentru vânzare bilete din staţiile de autobuz.
Cardurile electronice pot fi procurate de la sediul operatorului de transport şi pot fi încărcate cu titlurile de călătorie disponibile (bilete sau abonamente) la sediul operatorului de transport, la automatele din staţiile de autobuz sau prin SMS.