La Curtea de Argeş USL are sediu, dar nu există

În apropierea Poştei se lucra ieri de zor la amenajarea noului sediu al USL. Toate bune şi frumoase, numai că la Curtea de Argeş USL nu există. Ne-au confirmat asta preşedinţii principalelor partide care compun, la nivel naţional, Uniunea. Cel care s-a ocupat de sediul Uniunii Social Liberale este deputatul PSD Mircea Drăghici.
„Am aflat şi eu că se lucrează la sediu, se ocupă deputatul Mircea Drăghici. La Curtea de Argeş USL nu există, dar poate că mai întâi trebuie să ai sediu, şi apoi vezi ce faci. S-a discutat despre această chestiune în principiu acum două luni, cu consilierii PSD şi PNL, care au agreat ideea constituirii USL la Curtea de Argeş. Urmează să se facă liste şi sondaje de opinie”, ne-a spus primarul Nicolae Diaconu, preşedinte al PSD Curtea de Argeş. El a reiterat ideea că „nu se vor respecta proporţiile de acum, din Consiliul Local, ci poziţiile şi ponderea pe liste se vor stabili în urma sondajelor”.
O casă pentru doi. Politicieni.
„Ştiu că se amenajează sediul USL, am fost acolo cu Mircea Diaconu, dar nu ştiu care e programul. Deputatul Mircea Drăghici se ocupă de sediu. Probabil că face o filială a organizaţiei judeţene a USL. Noi am avut o singură discuţie cu PSD. La nivel local nu există niciun protocol, se merge pe protocolul semnat la nivel naţional, protocol care nici nu prevede obligativitatea existenţei unuia la nivel local”, spune viceprimarul Costinel Vasilescu, preşedintele PNL Curtea de Argeş.
Deputatul Mircea Drăghici spune că vrea să facă o casă în care „doi oameni deştepţi să se înţeleagă”. „USL este o Uniune, nu există ca organizaţie. Se va constitui şi la Curtea de Argeş printr-un protocol. Da, eu m-am ocupat de sediu. Ce fac eu e să creez condiţii ca doi oameni inteligenţi, capabili şi deştepţi ( probabil preşedintele PSD, Nicolae Diaconu, şi cel al PNL, Costinel Vasilescu – n.n.) să se înţeleagă. Am văzut că niciunul nu face primul pas. Atunci le creez eu toate condiţiile şi le fac o casă unde să poată să stea împreună”, ne-a declarat deputatul Mircea Drăghici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email