La Curtea de Argeş sunt peste 3.000 de şomeri

Rata şomajului în zona municipiului Curtea de Argeş a ajuns, la sfârşitul lunii trecute, la 8%, fiind în scădere cu 0,4% faţă de luna iunie a acestui an. De asemenea, numărul şomerilor a scăzut, în prezent fiind înregistraţi la Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Curtea de Argeş (ALOFM) aproximativ 3.400 de şomeri, dintre care 2.900 primesc indemnizaţia de şomaj, iar restul de 500 de persoane nu primesc acest ajutor de şomaj. „După ce rata şomajului a crescut foarte mult în ultimele luni ale anului 2009 şi în prima parte a anului 2010, a început să scadă treptat din luna mai. Rata şomajului este acum de 8%, faţă de 9,7% în luna aprilie. Chiar şi numărul şomerilor a scăzut de la începutul anului, atunci fiind înscrişi în evidenţa noastră peste 5.000 de şomeri. Din cei care primesc acum indemnizaţia de şomaj, în jur de 280 sunt absolvenţi”, ne-au spus reprezentanţii ALOFM.  În perioada următoare, se aşteaptă ca firmele argeşene să facă angajări, iar rata şomajului să continue să scadă. „Până în toamna acestui an rata şomajului va mai scădea. Cei care doresc să se angajeze în municipiu trebuie să ştie că cele mai multe locuri de muncă sunt în domeniul confecţiilor sau în comerţ. Din păcate, pentru absolvenţii cu studii superioare nu există locuri de muncă disponibile în această perioadă. În municipiul Curtea de Argeş nu apar foarte multe astfel de locuri de muncă”, ne-au mai declarat reprezentanţii ALOFM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email