La Curtea de Argeş, Consumul de apă a scăzut de trei ori în ultimii ani

Producţia de apă captată şi vândută realizată de societatea Aquaterm a scăzut drastic în ultimii ani de zile. O parte din cauzele acestei reduceri semnificative au fost prezentate şi în cadrul ultimei Adunări Generale a Acţionarilor (AGA) a Aquaterm. „Menţionăm faptul că în prezent  producţia de apă a scăzut foarte mult faţă de anii precedenţi, atât datorită apometrizării unui număr foarte mare de abonaţi (agenţi economici şi sector casnic), cât şi datorită realizării de către unii agenţi economici de resurse proprii de apă (puţuri) sau prin restrângerea activităţii”, se precizează în Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul acesta prezentat de directorul Ion Bolovan în cadrul AGA. Totodată, la scăderea consumului de apă a contribuit şi închiderea marilor fabrici şi întreprinderi din municipiu, care erau cei mai importanţi consumatori ai Aquatermului. Spre exemplu, în primele trei luni ale acestui an, societatea care furnizează utilităţile în municipiul nostru a înregistrat o medie lunară de apă captată şi vândută de aproximativ 100.000 de metri cubi, în timp ce la începutul anilor 2000 Aquatermul capta aproximativ 360.000 de metri cubi într-o singură lună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email